În data de 20 noiembrie a fost inaugurată la Roma, la sediul Muzeului Național Roman expoziția „Dacia. Ultima frontieră a Romanității” / „Dacia. L’ultima frontiera della Romanità”. Artefactele expuse sunt printre cele reprezentative pentru evoluția istorică a teritoriului României actuale și a Republicii Moldova pentru o perioadă de peste 1500 de ani (sec. VIII î. Hr. – sec. VIII d. Hr), reprezentând o mărturie a numeroaselor contacte și schimburi culturale care au avut loc în regiune. În cadrul expoziției-eveniment au fost reunite aproximativ 1000 de piese, provenite de la un număr de 47 de muzee din România și Republica Moldova. Acestea și-au unit eforturile pentru a reda, într-un demers muzeografic și cultural, ceea ce a caracterizat perioada premergătoare includerii acestor teritorii în structura imperiului roman, caracterizate prin prezența efectivă a imperiului la nord de Dunăre și perioada ulterioară retragerii aureliene.
Expoziția a fost inițiată de către Muzeul Național de Istorie a României din București, iar de la Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău au fost selectate trei piese. Este vorba despre spada scurtă de bronz cu teaca sa, provenite de la Firminiș. Acestea sunt două dintre cele mai rafinate realizări ale artizanilor perioadei scitice din Transilvania, mai exact din a doua jumătate a sec. VII î. Hr. Cea de-a treia piesă este o statuetă din bronz reprezentând un leu. Aceasta provine din castrul roman de la Porolissvum, de pe „Dealul Pomet”, și a fost selectată pentru a fi expusă datorită naturaleții și acurateții redării poziției statice a animalului. Statueta descoperită în anul 1983 reprezintă un exemplu autentic al bogăției culturale și artistice a epocii.
Cu privire la rolul și impactul acestei expoziții din Italia, dr. Ioan Bejinariu – cercetător științific în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă din Zalău ne-a declarat că „expoziția este un bun prilej pentru ca publicul vizitator să înțeleagă și aprofundeze bogata moștenire culturală a spațiului carpato-danubiano-pontic, interferențele culturale care s-au produs în această zonă și nu în ultimul rând factorii care s-au coagulat în această zonă geografică și, în cele din urmă, au generat acest spațiu al latinității din estul Europei Centrale. Totodată, aceasta este și o bună ocazie de a descoperi mai multe informații importante legate de teritoriul de unde provin aceste piese, muzeele și așezămintele culturale, dar și aspecte din viața locuitorilor care astăzi vorbesc o limbă neolatină”. Totodată, evenimentul marchează și o dublă aniversare pentru relația bilaterală româno-italiană: 15 ani de la semnarea parteneriatului strategic consolidat între România și Italia și respectiv 150 de ani de la înființarea primei agenții diplomatice a României în Italia.
Prezența în cadrul expoziției a pieselor selectate, care provin din patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Artă din Zalău, nu este deloc întâmplătoare, în contextul în care acestea au mai fost prezentate în Spania în urmă cu doi ani și în acest an în cadrul unei expoziții naționale care a avut loc la București. De asemenea, spada de bronz cu teacă a fost prezentă în mai multe rânduri la expoziții din Germania, China și Belgia, în cadrul evenimentelor la care muzeul a fost partener. Legat de proveniența pieselor alese pentru a fi expuse la Roma, dr. Ioan Bejinariu spune că există o „foarte mare probabilitate că cele două piese provin dintr-un mormânt, însă ceea ce surprinde în mod plăcut ochiul privitorului este măiestria realizării prin turnare a spadei și tecii de bronz. Este greu de spus dacă cele două artefacte sunt produse locale, transilvănene, realizate cândva la cumpăna dintre secolele VII – VI î. Hr. sau reprezintă mărturii ale contactelor cu zonele nord-pontice, cu lumea scitică unde astfel de piese, în egală măsură arme dar și însemne ale puterii sunt foarte frecvente, mai ales în kurganele din zona de stepă”.
Expoziția „Dacia. L’ultima frontiera della romanità” va putea fi vizitată la Muzeul Național Roman din Roma până în aprilie 2024. Acesta este cel mai amplu și valoros proiect expozițional din ultimii 25 de ani, dedicat civilizației geților și dacilor, a celei romane, precum și civilizațiilor primilor migratori în spațiul de la nord de Dunăre, în perioada cuprinsă între sec. VII î. Hr. și sfârșitul sec. VII d. Hr.
[…] În data de 20 noiembrie a fost inaugurată la Roma, la sediul Muzeului Național Roman expoziția „Dacia. Ultima frontieră a Romanității” / „Dacia. L’ultima frontiera della Romanità”. Artefactele expuse sunt printre cele reprezentative pentru evoluția istorică a teritoriului României actuale și a Republicii Moldova pentru o perioadă de peste 1500 de ani (sec. VIII î. Hr. – sec. VIII d. Hr), reprezentând o mărturie a numeroaselor contacte și schimburi culturale care au avut loc în regiune. În cadrul expoziției-eveniment au fost reunite aproximativ 1000 de piese, provenite de la un… Citeste mai mult […]