Ploaia nu i-a oprit ieri pe sute de sălăjeni să vină în zona centrală a orașului pentru a urmări manifestările organizate de autorități în cinstea Zilei Naționale a României. În prima parte a evenimentului, a fost oficiat un serviciu religios la bustul lui Iuliu Maniu, iar mai apoi oficialităţile locale şi judeţene au depus la statuia marelui om politic, jerbe şi coroane de flori. Din partea Instituţiei Prefectului şi a Ministerului de Interne, a fost depusă o coroană de flori de către subprefecţii Adriana Sabou şi Florin Florian, alături de şefii structurilor judeţene ale MAI.
Sărbătoare a pe bulevard unde, în prezenţa unei numeroase asistenţe, soprana Rodica Pop Seling a interpretat Imnul Naţional, iar subprefectul Florin Florian a dat citire mesajului premierului Marcel Ciolacu, cu prilejul Zilei Naţionale a României. După alocuţiunile primarului Zalăului, Ionel Ciunt şi ale preşedintelui Consiliului Judeţean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a urmat parada tehnicii militare şi a trupelor aparţinând structurilor locale ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Ambulanță Județean Sălaj și Crucii Roșii – Filiala Sălaj, cu acompaniamentul muzical al Fanfarei Promenada, a Primăriei Zalău.
Sursa foto: Sebastian Olaru
[…] Ploaia nu i-a oprit ieri pe sute de sălăjeni să vină în zona centrală a orașului pentru a urmări manifestările organizate de autorități în cinstea Zilei Naționale a României. În prima parte a evenimentului, a fost oficiat un serviciu religios la bustul lui Iuliu Maniu, iar mai apoi oficialităţile locale şi judeţene au depus la statuia marelui om politic, jerbe şi coroane de flori. Din partea Instituţiei Prefectului şi a Ministerului de Interne, a fost depusă o coroană de flori de către subprefecţii Adriana Sabou şi Florin Florian, alături de… Citeste mai mult […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]