Echipele de volei de la CSS Zalău, calificate în „elită”

Deşi mai este de disputat o etapă din prima fază a grupelor Campionatului Naţional rezervat juniorilor şi cadeţilor, ambele grupe de volei de la Clubul Sportiv Şcolar Zalău au asigurată calificarea în turneul de elită.

Directorul CSS Zalău, Dorian Faur se ocupă de pregătirea ambelor grupe, iar echipa de cadeţi (under 17) se situează chiar prima poziţie în Seria C, având 4 victorii din tot atâtea meciuri disputate. Ultima etapă este programată sâmbătă, când zălăuanii vor primi vizita formaţiei similare a CSS 2 Baia Mare, meciul fiind programat la ora 12, în sala de sport a Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”.

Primele patru formaţii din fiecare serie se califică în turneul de elită, unde se alcătuiesc, din nou, două serii a câte şase echipe şi se joacă după sistemul „fiecare cu fiecare”, tur-retur. Primele trei din fiecare serie se vor califica la turneul final, programat în luna mai.

La juniori (under 19), CSS Zalău ocupă locul trei în Seria C, iar duminică va susţine ultimul meci din prima fază a grupelor, pe teren propriu, tot cu CSS 2 Baia Mare. Meciul este programat la ora 12, în sala de sport a Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”. Patru victorii din şase partide disputate a obţinut echipa zălăuană până în prezent, ultimul succes fiind înregistrat la finalul săptămânii trecute, 3 – 2 chiar pe terenul ocupantei locului patru, CS Pro Volei Arad.

Sistemul de desfăşurare este acelaşi ca şi la cadeţi. Primele patru echipe din fiecare serie se califică în „elită”, iar celelalte joacă în turneul de perspectivă. La turneul final vor ajunge echipele clasate pe primele trei locuri în cele două serii care se vor forma în turneul de elită.

 

One Thought to “Echipele de volei de la CSS Zalău, calificate în „elită””

  1. […] Deşi mai este de disputat o etapă din prima fază a grupelor Campionatului Naţional rezervat juniorilor şi cadeţilor, ambele grupe de volei de la Clubul Sportiv Şcolar Zalău au asigurată calificarea în turneul de elită. Directorul CSS Zalău, Dorian Faur se ocupă de pregătirea ambelor grupe, iar echipa de cadeţi (under 17) se situează chiar prima poziţie în Seria C, având 4 victorii din tot atâtea meciuri disputate. Ultima etapă este programată sâmbătă, când zălăuanii vor primi vizita formaţiei similare a CSS 2 Baia Mare, meciul fiind programat la ora… Citeste mai mult […]

Leave a Comment