În această după-amiază, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat că pe drumul național 1C, la ieșire din localitatea Bizușa-Băi înspre Baia Mare, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme. Polițiștii sălăjeni s-au deplasat la fața locului și din primele cercetări au stabilit că, la ieșire din localitatea sălăjeană Bizușa-Băi înspre localitatea Perii Vadului, o tânără de 22 de ani, din comuna Budești, județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Baia Mare – Dej, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi efectuat manevra de depășire a unui alt autoturism, ar fi încălcat marcajul longitudinal continuu și nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus regulamentar din sensul opus, de o femeie de 46 de ani, din comuna Odoreu, județul Satu Mare, cu care ar fi intrat în coliziune frontală.
În urma accidentului rutier, femeia de 46 de ani, conducătoarea celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportată cu ambulanța la spital, iar o altă femeie de 73 de ani, pasageră în același autoturism, a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la spital. Conducătoarele celor două autoturisme au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
[…] În această după-amiază, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat că pe drumul național 1C, la ieșire din localitatea Bizușa-Băi înspre Baia Mare, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme. Polițiștii sălăjeni s-au deplasat la fața locului și din primele cercetări au stabilit că, la ieșire din localitatea sălăjeană Bizușa-Băi înspre localitatea Perii Vadului, o tânără de 22 de ani, din comuna Budești, județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Baia Mare – Dej, în împrejurări ce urmează a fi stabilite… Citeste mai mult […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]