Puiul congelat din Ucraina a oprit activitatea Complexului Alex din Jibou

Pornind de la incidentul nefericit de la Complexul Alex din Jibou, mai exact îmbolnăvirea a zeci de persoane săptămâna trecută după ce au consumat pui la cuptor în cadrul restaurantului, am dorit să aflăm poziția conducerii restaurantului, pentru a înțelege cu exactitate ceea ce s-a întâmplat de fapt. Puiul a fost cumpărat în stare congelată de la furnizorul Macromex, cu acte în regulă. Carnea provenea din Ucraina. Se pare că DSVSA Sălaj a primit alertă de posibilă contaminare cu salmonella pentru loturi de pui congelat în data de 2 noiembrie. În aceeași zi, în jurul orei 14, o echipă a instituției s-a prezentat la Complexul Alex din Jibou pentru a verifica dacă loturile de pui se găsesc în stoc. S-a constatat că nu era vorba de stocul de pui congelat pe care restaurantul l-a avut în combinele sale frigorifice, motiv pentru care activitatea din acea zi a fost una normală. Potrivit managerului complexului – Adriana Lucaci, joi s-a servit meniul zilei până la ora 12, iar mai apoi până la ora 22 a fost servit meniu à la carte. În total în acea zi s-au vândut 302 porții de mâncare, din care 80 au conținut pui. În aceeași zi, restaurantul a primit de la același furnizor un nou lot de pui congelat, dar acesta a rămas neatins, urmând să fie servit pentru data de 9 noiembrie. Este o tradiție a restaurantului ca în fiecare zi de joi să se servească pui. Potrivit informațiilor primite de la acționarul majoritar al complexului – Benone Olar, în data de 3 dimineața, în jurul orei 8.30, acesta a aflat despre îmbolnăvirea mai multor clienți și au fost efectuate mai multe apeluri la spitalele din Jibou și din Zalău pentru a afla detalii cu privire la stadiul bolnavilor. Așa a aflat că era vorba despre mai multe persoane care s-au îmbolnăvit după ce au consumat pui. Astfel, în data de 3 noiembrie a fost servită în continuare mâncare, meniul zilei și meniu à la carte, dar fără să se mai ofere pui spre consum. Agenții DSVSA cât și cei de la DSP Sălaj au ajuns la restaurant în data de 3 noiembrie și au ridicat probe timp de ore bune, verificând în amănunt toată activitatea și facturile pentru marfa achiziționată. Înainte ca rezultatele analizelor să apară, managementul localului a luat decizia internă de a opri fluxul alimentar, pentru a opri alte eventuale îmbolnăviri, aspect menționat de altfel și în rapoartele autorităților județene. Din data de 3 noiembrie și până în prezent nu s-a mai vândut mâncare în restaurant, deși telefoanele sună zilnic pentru comenzi, ba mai mult au fost anulate mai multe evenimente contractate, respectiv un botez și o nuntă care ar fi trebuit să aibă loc chiar în acest sfârșit de săptămână. A fost făcută și igienizarea restaurantului, iar în seara de 9 noiembrie, în jurul orei 19, o firmă autorizată a efectuat dezinfecția generală în restaurant și blocul alimentar, urmând ca o echipă de la DSVSA Sălaj să revină pentru a ridica noi probe care vor fi trimise la laboratorul autorizat de la Baia Mare. Rezultatele analizelor vor veni abia peste trei zile, iar dacă totul va fi în regulă, începând de săptămâna viitoare se va putea servi din nou mâncare în restaurant. Legat de modul în care acest incident nefericit afectează imaginea și businessul, Benone Olar ne-a declarat că „noi lucrăm în acest domeniu din 1993 și nu am avut niciodată probleme, bucătăresele noastre au o experiență de peste 20 de ani și noi știm foarte bine cum lucrează. Desigur că suntem conștienți că acest eveniment nefericit ne afectează atât afacerea cât și imaginea Complexului. Jiboul este o localitate foarte mică și informațiile circulă foarte repede, plus că aici ne cunoaștem între noi. Eu vreau să-mi cer scuze public tuturor celor care au avut de suferit și îmi pare foarte rău că s-a ajuns aici. Sunt sigur că dovezile și rezultatele analizelor efectuate pe parcursul acestor zile vor arăta foarte clar că nu este vina noastră și că lucrurile nu au depins de noi și de personalul nostru”. Întrebat care sunt demersurile pe care le va face mai departe, acesta ne-a declarat că nu vrea să grăbească lucrurile și așteaptă toate rezultatele analizelor de la supracontrolul din data de 10 noiembrie. După ce va avea toate rapoartele și rezultatele analizelor, acesta va contacta un avocat pentru a se îndrepta către furnizorul care i-a vândut puiul congelat contaminat cu salmonella. În opinia acestuia, este firesc că trebuie recuperate prejudiciile de imagine, în condițiile în care, controalele au arătat că toate graficele, analizele personalului, cursurile de igienă ale oamenilor implicați în fluxul alimentar au fost la zi. Totodată, toate facturile au fost în regulă, la fel și declarațiile de conformitate, mașinile cu care se transportă alimentele au fost curate și igienizate. Benone Olar ne-a mai precizat că, pentru a fi sigur că personalul său nu este bolnav, în data de 5 noiembrie a dus toată echipa la un laborator profesional de analize din Zalău, pentru a efectua analizele de sânge, iar rezultatele au arătat că toți angajații sunt sănătoși. Este interesant de precizat că s-au primit amenzi din partea autorităților județene pentru motive oarecum banale. Din partea DSP Sălaj s-au dat amenzi pentru folii care nu erau puse corespunzător în frigider, iar din partea DSVSA Sălaj pentru un calorifer și o țeavă ruginită, precum și pentru că un aragaz era murdar cu mâncare pe la colțuri, în condițiile în care se gătea mâncare de zor în restaurant, așadar se lucra pe acel aragaz.

Managerul complexului – Adriana Lucaci estimează că începând cu data de 12 noiembrie activitatea va fi reluată în parametri normali: „întreaga echipă este profund afectată de acest incident nefericit, suntem foarte triști că s-a ajuns aici, ne doare că rudele, prietenii și vecinii și clienții noștri au avut de suferit. Ne cerem scuze tuturor și îi asigurăm de profesionalismul nostru și vom face tot ce ține de noi în continuare pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete”.

2 Thoughts to “Puiul congelat din Ucraina a oprit activitatea Complexului Alex din Jibou”

  1. […] Pornind de la incidentul nefericit de la Complexul Alex din Jibou, mai exact îmbolnăvirea a zeci de persoane săptămâna trecută după ce au consumat pui la cuptor în cadrul restaurantului, am dorit să aflăm poziția conducerii restaurantului, pentru a înțelege cu exactitate ceea ce s-a întâmplat de fapt. Puiul a fost cumpărat în stare congelată de la furnizorul Macromex, cu acte în regulă. Carnea provenea din Ucraina. Se pare că DSVSA Sălaj a primit alertă de posibilă contaminare cu salmonella pentru loturi de pui congelat în data de 2 noiembrie.… Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    Dacă galinaceele de la DSVSA amendează pentru calorifer ruginit, cei de la DSP și ANPC (măi dar mulți sunt) pentru ce amendează ? Se calcă pe picioare atâta puhoi de inspectori.

Leave a Comment