Zălăuanul Ioan Onicaş – preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal, împreună cu alţi doi reprezentanţi ai FRM au fost prezenţi luni la sediul Agenţiei Naţionale pentru Sport, pentru a prezenta marele trofeu preşedintelui Elisabeta Lipă.
„Aţi reuşit o performanţă incredibilă, care ne aduce multă bucurie tuturor. Este o mare reuşită pentru sporturile de echipă româneşti şi vă doresc să fie urmată de cât mai multe momente la fel de frumoase. Sunteţi dovada că pasiunea şi motivaţia, alături de talent şi muncă, dau cele mai spectaculoase rezultate. Aţi făcut ca o lume întregă să vorbească de România şi o Românie întreagă să vorbească despre minifotbal şi despre sport”, a precizat fosta canotoare, Elisabeta Lipă.
Președintele Ioan Onicaș a vorbit despre preocuparea de a dezvolta în continuare minifotbalul, cu convingerea că baza piramidală la care s-a lucrat în ultimii ani a reprezentat fundamentul performanțelor, declarând că reușita din Emiratele Arabe Unite reprezintă o motivație în plus pentru câștigarea, anul viitor, a celui de-al șaptelea titlu continental.
Reprezentanţii FRM i-au oferit ministrului Lipă un tricou cu semnăturile tuturor jucătorilor prezenţi la Campionatul Mondial din Emiratele Arabe Unite, unde România a devenit, în premiră, campioană mondială.
„Am câştigat şase titluri europene, două medalii de argint la europene, două de bronz la mondiale, am arbitrat 275 de jocuri în Liga 1 şi 33 de meciuri internaţionale, dar ceea ce am trăit în finala Campionatului Mondial nu am trăit niciodată”, a afirmat fostul arbitru internaţional.
Ioan Onicaş a devenit preşedintele FRM în anul 2014, înlocuindu-l pe Răzvan Burleranu, cel care, în acelaşi an a devenit preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. Înainte de a ocupa funcţia de preşedinte al FRM, Onicaş a fost vicepreşedinte al federaţiei.
[…] Zălăuanul Ioan Onicaş – preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal, împreună cu alţi doi reprezentanţi ai FRM au fost prezenţi luni la sediul Agenţiei Naţionale pentru Sport, pentru a prezenta marele trofeu preşedintelui Elisabeta Lipă. „Aţi reuşit o performanţă incredibilă, care ne aduce multă bucurie tuturor. Este o mare reuşită pentru sporturile de echipă româneşti şi vă doresc să fie urmată de cât mai multe momente la fel de frumoase. Sunteţi dovada că pasiunea şi motivaţia, alături de talent şi muncă, dau cele mai spectaculoase rezultate. Aţi făcut ca o lume… Citeste mai mult […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]