S-a încheiat cea de-a VII-a ediție a celui mai mare târg de nunți din Sălaj (VIDEO)

În perioada 3 – 5 noiembrie s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție a celui mai mare târg de nunți din Sălaj, Happy traditional Wedding, eveniment organizat de echipa cotidianului Magazin Sălăjean la Glamour Events Halls Zalău. Intrarea a fost liberă, vizitatorii au avut posibilitatea să profite de reducerile și ofertele avantajoase oferite de expozanți renumiți din toată Transilvania. Mai mult, aceștia s-au bucurat de numeroase degustări gratuite de produse (prăjituri, vin, prosecco, produse de patiserie) și au primit gratuit, la Info Point, pungi cu cadouri și vouchere cu reduceri mari precum și câte un bilet pentru participarea la tombola târgului cu premii a căror valoare totală a depășit suma de 9000 de euro.  

Câștigătorii marilor premii

Extragerea premiilor la tombolă a avut loc în fiecare seară, la puțin timp după ora 19. Câștigătorul costumului oferit de partenerul oficial KulcsarConf este Lorena Dobocan din Zalău, care a câștigat cu biletul numărul 243. Superbul set de bijuterii din aur de 14K, oferit de Bijuteria Onyx, a fost câștigat sâmbătă seara de Olar Georgeta din Chechiș, cu biletul numărul 527. Duminică a fost extras și câștigătorul rochiei de mireasă cu inserții de cristale, în valoare de 7000 de lei, care a fost oferită de partenerul oficial Salonul Mylli’s din Oradea. Rochia de mireasă a fost câștigată de Peter Florica din Zalău, cu biletul numărul 494.

Au fost trei zile incredibile de târg

Pentru prima oară de când sunt implicată în acest proiect am avut sentimentul că târgul de nunți s-a încheiat mult prea repede. Mă uitam la ceas și pur și simplu nu înțelegeam cum trec orele… A fost frumos, pe o suprafață de peste 800 de mp am avut, ca niciodată, o varietate de produse și servicii de cea mai bună calitate, reduceri de peste 50% și oferte fantastice. Mirii au putut găsi, într-un singur loc, tot ce a fost necesar pentru a-și putea organiza nunta într-un cadru de poveste, așa cum își doresc și în bugetul dorit, astfel ca evenimentul să fie unul memorabil. Sute de rochii de mireasă, zeci de modele de costume și de verighete au fost probate, admirate și cumpărate la târg.

Impresiile expozanților la cald și viitoarea ediție

Am stat de vorbă cu expozanții atât pe parcursul evenimentului cât și la plecare. Au fost mulțumiți, au încheiat multe contracte, prietenii și legături de afaceri. Este ceea ce ne doream în calitate de organizatori, să spargem barierele unui târg clasic de nunți și să ajungem un vector important pentru un networking de calitate și un business sustenabil. Categoric, după interacțiunea cu vizitatorii și consultanții noștri de marketing fiecare va implementa idei, strategii și noi metode prin care afacerile să fie tot mai profitabile și mai rezistente în fața presiunilor concurențiale puternice, dar și a piedicilor și presiunilor economico-financiare actuale. O foarte bună parte din expozanți și-au confirmat deja prezența la ediția din luna martie a anului viitor, rezervându-și deja locurile în sală. Acest lucru înseamnă foarte mult pentru echipa noastră și nu face decât să ne onoreze.

Mulțumiri

Cel mai mare târg de nunți din Sălaj și-a închis porțile, dar noi ne pregătim de următoarea ediție. Echipa cotidianului Magazin Sălăjean mulțumește tuturor expozanților, partenerilor de eveniment, partenerilor media și foto-video, colaboratorilor și instituțiilor partenere pentru sprijinul acordat în desfășurarea evenimentului. Împreună am realizat un eveniment complex, concentrat atât pe aspectele comerciale, dar și pe cele culturale, orientate în direcția păstrării și valorificării obiceiurilor și tradițiilor de nuntă din Sălaj. Nunțile cu parfumul și amintirile unice din vremea bunicilor sunt tot mai rare, tot mai puține și tot mai uitate. Din fericire, încă mai există în Sălaj suficiente urme care să amintească de farmecul nunților de odinioară din satul tradițional. Este de datoria noastră să ducem mai departe tradiția și să păstrăm zestrea și patrimoniul sălăjean.

O nuntă happy reușită, începe de la Happy Wedding!

 

 

2 Thoughts to “S-a încheiat cea de-a VII-a ediție a celui mai mare târg de nunți din Sălaj (VIDEO)”

  1. […] În perioada 3 – 5 noiembrie s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție a celui mai mare târg de nunți din Sălaj, Happy traditional Wedding, eveniment organizat de echipa cotidianului Magazin Sălăjean la Glamour Events Halls Zalău. Intrarea a fost liberă, vizitatorii au avut posibilitatea să profite de reducerile și ofertele avantajoase oferite de expozanți renumiți din toată Transilvania. Mai mult, aceștia s-au bucurat de numeroase degustări gratuite de produse (prăjituri, vin, prosecco, produse de patiserie) și au primit gratuit, la Info Point, pungi cu cadouri și vouchere cu reduceri mari… Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    Alții la care la care este rușine de Limba Română. Oare mai știe cineva dintre cei îndrituiți de Legea Pruteanu?

Leave a Comment