Zilele trecute, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Șimleu Silvaniei, cei ai Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, alături de reprezentanţi ai DSVSA Sălaj şi Electrica Distribuţie au desfăşurat o acţiune comună, în sistem integrat, pe raza de competenţă a oraşului Şimleu Silvaniei şi a localităţilor arondate, pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, prevenirea şi combaterea delictelor silvice, având ca scop asigurarea respectării legislaţiei în domeniile vizate. În cadrul acţiunii, poliţiştii au legitimat 65 de persoane, au verificat 35 de autovehicule, au efectuat controale la cinci societăţi comerciale şi au ridicat în vederea confiscării 582 de lei, numerar nefiscalizat. Totodată, poliţiştii au confiscat 14 metri cubi de lemne fără documente de proveninenţă, în valoare de peste 13.000 de lei. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 42 de sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare totală de 36.670 de lei.
[…] Zilele trecute, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Șimleu Silvaniei, cei ai Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, alături de reprezentanţi ai DSVSA Sălaj şi Electrica Distribuţie au desfăşurat o acţiune comună, în sistem integrat, pe raza de competenţă a oraşului Şimleu Silvaniei şi a localităţilor arondate, pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, prevenirea şi combaterea delictelor silvice, având ca scop asigurarea respectării legislaţiei în domeniile vizate. În cadrul acţiunii, poliţiştii au legitimat 65 de persoane, au verificat 35 de autovehicule, au efectuat… Citeste mai mult […]