M-am săturat de Sălaj

S-au împlinit 16 ani de când promovez Sălajul și îl vorbesc de bine, de cele mai multe ori, la nivel național. I-am arătat oamenii buni, elevii de zece, profesorii implicați, școlile deosebite, poveștile de viață, locurile de poveste, frumusețile, colțurile de istorie, filele din trecut, personalitățile și tot ce am știut și am crezut că merită spus despre Sălaj. Nu regret nimic, dar recunosc, am obosit să mai vorbesc despre Sălaj ca fiind un județ liniștit, cu oameni buni, harnici, implicați, cu autorități care se implică, cu politicieni corecți. Nu, nu mai am cum să spun astfel de lucruri, pentru că județul s-a schimbat. Sălajul nu mai este județul liniștit. Îi spuneam unui prieten că sunt dezamăgit, că știu instituții conduse de oameni care nu pot citi coerent o propoziție de pe o hârtie amărâtă, că Sălajul a devenit un județ ciudat, cu unii lideri care nu vor să se audă nimic despre ei, nici de bine, dar nici de rău, ca nu cumva să fie sunați, să fie luați la întrebări, să nu se știe despre ei sau să atragă atenția. Oameni buni, Sălajul e județul în care nu mai există de ani buni nici măcar o amărâtă de reprezentanță auto. Îmi vine să râd. Păi cum să existe o reprezentanță auto cu mașini noi când plaiul nostru a devenit raiul mașinilor vechi, a celor multe, strălucitoare, a limuzinelor care nu mai au loc pe stradă. Un coleg a scris despre turismul din Sălaj. Îi dau dreptate omului. Care turism, unde e turism în Sălaj? Eu chiar am impresia că cineva nu dorește ca acest județ să fie atrăgător din punct de vedere turistic. Județul nostru e tot mai surprinzător. Aflu despre un polițist că se droga, că ar fi colaborat cu furnizorii de substanțe, iar magistrații l-au scăpat. Sper că e o glumă proastă, un vis și doar atât. Dar dacă e adevărat? Sălajul nu mai e ce a fost. Sălajul e un județ bogat, dar încă sărac. Tot aud lideri spunând că acest județ nu e amărât, că nu e slab dezvoltat. Ce era Sălajul, economic vorbind, fără cele două mari companii multinaționale? Dar Zalăul? Era pe naiba, asta era! A ajuns să-mi fie scârbă de aproape toate evenimentele publice. Organizează cineva un eveniment la școală? Hop apare și politicianul cu o armată de fotografi și cameramani gata să umple internetul cu postări. Am fost acolo, am participat la, am vorbit cu, am inaugurat aia, e gata cealaltă, vom face acolo, vom elabora proiecte, vom turna, ne vom dezvolta. Mi-e greață. Sălajul nu mai e ce a fost, iar cei cărora le pasă sunt tot mai puțini.

9 Thoughts to “M-am săturat de Sălaj”

  1. […] S-au împlinit 16 ani de când promovez Sălajul și îl vorbesc de bine, de cele mai multe ori, la nivel național. I-am arătat oamenii buni, elevii de zece, profesorii implicați, școlile deosebite, poveștile de viață, locurile de poveste, frumusețile, colțurile de istorie, filele din trecut, personalitățile și tot ce am știut și am crezut că merită spus despre Sălaj. Nu regret nimic, dar recunosc, am obosit să mai vorbesc despre Sălaj ca fiind un județ liniștit, cu oameni buni, harnici, implicați, cu autorități care se implică, cu politicieni corecți. Nu,… Citeste mai mult […]

  2. Doru

    Draga Adrian Lungu, dupa ’90, s-au facut multe prostii, dar aici se tacea si se facea. Coruptii in politica, in judecatorie, tribunal, industrie, scoli, pe tot locul, de la CJ la femeia de serviciu de la o instituitie de stat, oricare…Asa ca nu stiu cand ati vorbit si cum despre despre politicieni „corecti” in Salaj! Este bine ca promovati Salajul! Faceti-o in continuare cu ceea ce se poate, dar …multe rezeve ca se vad pe tot locul, fara efort ilegalitatile, mai ales la institutiile publice.

  3. I.C.

    Titlul mi-a adus aminte de articolul lui Sabin Gherman „M-am săturat de România” din 1998, tocmai cînd eram pe cale să vă „consolez” că situația descrisă este în toată țara și s-a agravat iremediabil. Rămîne că se salvează fiecare cum poate.
    Dar sînt încrezător că mai aveți resurse să scrieți despre locurile și oamenii cumsecade, cum ar fi vreo tradiție dintr-un sat, băbuța care stă la piață da de-o cumpăra și de la ea cineva petrinjel, hirean, ceapă și ce-o mai avut și ea prin gredină, despre vreun doctor bun, vreun antreprenor sau meșter iscusit și altele asemenea.
    Că indivizii fără educație, (semi)analfabeții și hoții se vor cocoța din ce în ce mai nesătui la conducerea țării.

  4. Anonim

    Sunt surprins. Mai deunăzi, când scriam și criticam apucăturile mahărilor din județ, la un articol elogios semnat de tine, rapid ștergeai comentariul. Încurcate sunt căile…meseriei.

    1. Adi

      Chiar așa.Pe când și la noi o publicație de genul Ziar de Cluj.Dau ăia de pământ cu OSĂ( recte Boc și „asociații”)de numa’,numa’.Aci la noi,numa'”zvonoteca”și kkturi.Așe că D-l Lungu.Nu va mai tot lamentați.Dk.n-aveți curajul sa luați taurul de coarne puteți opta pentru alta meserie.

  5. vasile

    Bravo Adi! In sfarsit te-ai trezit. Rolul jurnalistilor este de a scoate la lumina toate mizeriile din sistemul public si nu de a pupa in dos tot putregaiul politic. Din pacate, multi „jurnalisti” s-au bagat in politica pentru un post caldut. Unul din ei se plimba mandru, cu Mertzanul, de zeci de mii de euro, prin frumosul nostru targ cu puternic miros de facale. Bafta, in continuare!

  6. Anonim

    Cele două multinaționale care salvează județul hau, hau sunt de fapt, Întreprinderea de Țevi și Întreprinderea de anvelope construite cu sacrificii în perioada ceaușistă. Atunci Zalăul avea o platforma industrială mai mare decât Oradea. Duhul otrăvit al revoluției a pustiit aproape tot. Normal să-ți fie greață !

    1. Anonim

      @12:20. Dar nu te gândești că duhul otrăvit al comunismului ți-a pustiit mintea?

  7. Anonim

    @15:25. Dar de unde știi? Dar ai umblat la alfabetizare? Dar de ce mai și claxonezi, după ce ești pro…

Leave a Comment