În primele nouă luni ale acestui an, efortul Administrației Județene a Finanțelor Publice Sălaj de colectare a veniturilor bugetare s-a concretizat în încasarea sumei de 1.099,22 milioane lei, ceea ce reprezintă 97,78 la sută din programul stabilit de Ministerul Finanțelor Publice, potrivit datelor prezentate astăzi în ședința Colegiului Prefectural. Conform directorului AJFP Sălaj, Cornel Magyar, comparând încasările din primele nouă luni ale anului 2023 cu cele din perioada similară a anului precedent, se observă o creştere nominală de 126,65 milioane lei, ceea ce reprezintă 13,2 la sută peste nivelul încasărilor din perioada similară a anului precedent. Factorii care au contribuit la realizarea nivelului de colectare a veniturilor bugetare sunt conformarea voluntară la plată a contribuabililor și stimularea conformării voluntare la declarare și la plată. Gradul de conformare voluntară la plata obligaţiilor fiscale reprezintă ponderea sumelor stinse în termen din totalul sumelor declarate de plată (sume achitate în termen de către contribuabili din proprie inițiativă), în data de 30 septembrie 2023 fiind realizat în proporție de peste 80 la sută.
Încasări din executări silite
Ponderea încasărilor realizate prin aplicarea măsurilor de executare silită, în primele nouă luni din acest an, a fost de 6,80 la sută. Astfel, din totalul încasărilor bugetare nete realizate, prin executare silită s-a încasat suma de 74,75 milioane de lei. Cea mai eficientă modalitate de executare silită s-a dovedit a fi comunicarea somaţiei, care a generat încasări în cuantum de 73,70 la sută din totalul veniturilor din executare silită. Tot în primele nouă luni din acest an au beneficiat de eșalonări la plată aproape 900 de contribuabili cu peste 92 de milioane de lei.
Eficiență prin Spațiul Virtual Privat
Comunicarea prin mijloace electronice de transmitere la distanţă se realizează prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual“ (SPV) – serviciu de distribuţie electronică înregistrată care permite transmiterea de date între terţi prin mijloace electronice şi furnizează dovezi referitoare la manipularea datelor transmise, inclusiv dovezi privind trimiterea şi primirea datelor, asigurând protejarea datelor transmise împotriva riscului de pierdere, furt, deteriorare sau orice modificare neautorizată. SPV este o alternativă la comunicarea prin poștă sau la ghișeu, documentele comunicate având aceeași putere juridică cu cele comunicate prin poștă sau la ghișeu, motiv pentru care acestea nu mai este necesar să fie comunicate prin alte mijloace clasice, reducându-se astfel şi cheltuielile administrative efectuate cu comunicarea actelor administrative fiscale. Prin SPV persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică pot transmite Ministerului Finanţelor Publice/organului fiscal central şi cereri, înscrisuri sau documente. Pe baza unui nume și a unei parole, contribuabilii persoane fizice pot afla în doar câteva secunde venitul sau veniturile realizate în anul precedent, dacă au sau nu datorii la stat, dacă sunt amenzi de plătit sau alte informații importante, nemaifiind nevoiți să se deplaseze la sediile administrațiilor financiare.
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]
[…] În primele nouă luni ale acestui an, efortul Administrației Județene a Finanțelor Publice Sălaj de colectare a veniturilor bugetare s-a concretizat în încasarea sumei de 1.099,22 milioane lei, ceea ce reprezintă 97,78 la sută din programul stabilit de Ministerul Finanțelor Publice, potrivit datelor prezentate astăzi în ședința Colegiului Prefectural. Conform directorului AJFP Sălaj, Cornel Magyar, comparând încasările din primele nouă luni ale anului 2023 cu cele din perioada similară a anului precedent, se observă o creştere nominală de 126,65 milioane lei, ceea ce reprezintă 13,2 la sută peste nivelul încasărilor… Citeste mai mult […]