Băutura la volan le-au adus dosare de cercetare penală

În data de 8 octombrie, în jurul orei nouă, polițiștii au oprit pentru control în trafic un autoturism condus de un șimleuan de 53 de ani, care circula cu mașina prin localitate. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta avea o concentrație alcoolică de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferului i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În aceeași zi, în jurul orei 15, polițiștii au depistat în trafic un autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani, din localitatea Bicaz, județul Maramureș. Acesta circula prin localitatea Bulgari în momentul în care a fost oprit pentru control în trafic. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele ambilor șoferi a fost întocmit câte un dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

One Thought to “Băutura la volan le-au adus dosare de cercetare penală”

  1. […] În data de 8 octombrie, în jurul orei nouă, polițiștii au oprit pentru control în trafic un autoturism condus de un șimleuan de 53 de ani, care circula cu mașina prin localitate.  În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta avea o concentrație alcoolică de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferului i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În aceeași zi, în jurul orei 15, polițiștii au depistat în trafic un autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani, din localitatea Bicaz, județul… Citeste mai mult […]

Leave a Comment