„Situațiunea”!

Anton-Jan Criste

În urmă cu 33 de ani, Corneliu Coposu spunea că „Blestemul României ar fi ca după 20-25 de ani F.S.N. să se afle şi la stânga, şi la dreapta eşichierului politic”. Cam asta trăim acum. Ceea ce se pretindea „de stânga” este aliat formal cu ceea ce se pretinde „de dreapta”, totul girat și supravegheat de SecuServicii… Secretistan, Securistan. Iar singurii opozanți citovi s-au despărțit între USR și REPER.
Am trăit cu convingerea că cel mai odios politruc postdecembrist este Iliescu, asta până la această combinație grotescă de cinism, ticăloșie, aroganță, lene, dezinteres pentru generațiile următoare, dispreț față de democrație numită Iohannis. Acest „Totul pentru mine, nimic pentru țară!”… Iar cine mă cunoaște cât de cât știe foarte bine că nu am avut niciodată (și nici nu cred că voi avea) o opinie favorabilă pentru „emanatul” „Revoluției”.
Presa? Care? Au găsit o formă mult mai subtilă de control: banul. Puțini au rezistat, chiar foarte puțini. Ciuma bicoloră galben-roșie, prin intermediul firmelor de Stat, Consilii Județene, Primării etc., cumpără redacții întregi, tot putregaiul TV. Iar incomozii sunt puși pe linie moartă. Deși mai subtil, acest control pare mai rău decât în perioada lui Năstase. Iar celor curajoși li se înscenează kompromaturi, cel mai cunoscut fiind cel al vânătoarei de plagiatori, Emilia Șercan. La acestea se adaugă subvențiile date partidelor, folosesc tot acestui scop putrid cu o dublă măsură de imoralitate și nedreptate: practic sunt bani luați de la amărâți, de la oamenii simpli pentru a plăti o „presă” care să îi mintă tot pe aceștia. Practic sunt furați de două ori, și de bani și de adevăr. Presa este câinele de pază al democrației. Atâta presă scrii pe cât de mult acest adevăr îl pui în rândurile tale. Dacă scrii despre peisajele Sălajului, cascada Bigăr, moșocoarne, munții frumoși ai României, Deltă, obiceiuri populare etc., pot fi rânduri frumoase, captivante, de premiat, dar nu e presă.
„România Educată” a produs până acum doar plagiatori ministeriali, care se agață de tot felul de tertipuri avocățești, doar doar lumea va uita, va trece timpul și poate vine o prescriere. Apropos, chestiunea asta cu plagiatorii ministeriali e ca în bancul cu capra: „noi o ținem de coarne, da’ ei zic că-i șută”. Acuma își caută avocatul sau curtea de apel potrivită care să certifice lipsa coarnelor… A vorbi despre rușine sau penibil devine desuet.
România educată înseamnă Inspectorate școlare folosite ca armă de presiune, corpul profesoral zâmbește fericit în fotografiile de partid și de stat, într-un festival al ipocriziei ce solicită serios stomacul, inspectorate ce politizează la maximum, culoarea ciumei de partid e mult mai importantă decât orice urmă de meritocrație.
România băltește într-o mlaștină, o pâclă morală se ridică peste mlaștină. Și-mi pare că lipsesc oameni precum „bătrânul satului”, cei a căror voce să aibă autoritate publică, să aducă înțelepciune și măsură în treburile publice. Nici măcar Biserica nu se mai vede ca reper moral, evident și aici ca peste tot, excepțiile notabile merită aprecierea noastră. Biserica se rezumă la mici aranjamente locale cu „puternicii” locului, să mai angajăm la Stat vreo soție, o fiică, un ginere, să mai primească ceva fonduri publice, ciubucuri de genul acesta, totul garnisit cu Diplome date reciproc, festivisme și festivități demne de perioada ceaușistă. Ioan Botezătorul care îl critică pe Irod nu e un model atrăgător pentru mulți dintre clericii timpurilor noastre.
Oriunde pui degetul pe corpul administrativ al Statului, iese puroi. Facultățile sunt fabrici de Diplome, de doctorate (eventual plagiate), Armata nu știe ce obiecte cad pe teritoriul național de la războiul din țara vecină, consumul de droguri a crescut îngrijorător, dar poliția are cu totul alte preocupări (să intimideze vocile critice din societatea civilă), Justiția e o glumă amară, pensia specială fiind principala lor preocupare. Fondurile publice sau proprietățile Primăriilor, Consiliilor Județene sunt devorate de către firmele de partid, cu acte-n regulă.
România are nevoie de reforme structurale, începând de la sistemul politic, nu e deloc întâmplător că la noi nu au avut și, foarte probabil nu vor avea loc alegeri anticipate. Parlamentarii știu că nu pot fi deranjați de alegători patru ani, deci lipsește acea presiune publică sănătoasă atât de necesară în democrație. Democrația este și despre concurență, or aici tocmai concurența lipsește. Vreți să schimbăm România? Schimbați primarii! Pe primar se bazează parlamentarul locului pentru voturi, primarul, la rândul lui, așteaptă fonduri aduse de parlamentar „de la Centru” pe criterii clientelare, ca să le ardă prin firmele prietene. Și aici, aceeași lipsă de concurență. Pentru toate motivele de mai sus nu au dorit să schimbe legea electorală pentru alegerea primarilor în două tururi. În orice primărie unde primarul a adunat mai multe mandate există premise pentru a crea o încrengătură dăunătoare comunității respective. Toată această încrengătură toxică îi aduce primarului în funcție un avantaj electoral care lovește, din nou, concurența. Principiul limitării numărului de mandate este un principiu sănătos, care ar trebui extins inclusiv la funcția de primar. Dacă legea actuală se menține și, cel mai probabil, se va menține, este foarte greu să schimbi primarul (mai ales în comunitățile mici), menținând România ca pe un imens „Las Fierbinți”. Și-atunci, dacă totul e negru ce rost mai are lupta și ce rost mai au rândurile de față? Fiecare generație a avut greutățile ei, toți au trebuit să reziste Răului, Negrului, sub diferite forme (toți aceia care au dorit, desigur). Am văzut oameni care au rezistat regimurilor totalitare, au făcut ani de pușcărie pentru ideile lor (politice, religioase etc.), iar odată eliberați au clacat inexplicabil, s-au transformat în unelte ale opresorilor lor. Unii spun că povara libertății este mai grea, în pușcărie e simplu, ești tu contra lor, bun contra rău. În libertate e mai complicat, mai subtil, mai nuanțat. Oarecum de aici și greutatea generației noastre de a rămâne de partea bună. Pentru că Sistemul îți dă posibilitatea să stai cuminte, să te aliniezi frumos în rând și vei avea o viață „ușoară”. Pe vremuri îți dădea un apartament și o butelie. Acum îți dă un loc călduț la Stat sau contracte pentru firmă. Doar să nu comentezi, să aplauzi pe mai marele locului și să nu încerci să aduci schimbări neagreate de ciuma bicoloră. Să fii un om „așezat”. E plin de oameni „așezați”, i-au așezat de-a lungul timpului de la Apă la Consiliul Județean și prin te miri ce Direcții și deconcentrate. Altfel, dacă refuzi oferta încep amenințările, fie direct, fie familiarilor. Asemeni multor altora, chiar dacă suntem o minoritate încă, nu am vrut să mă așez. Pentru că „Cele mai întunecate cotloane ale iadului sunt rezervate celor care își păstrează neutralitatea în vremuri de criză morală”, spune Dante Alighieri. Este de datoria noastră să încercăm să nu fim printre cei cărora le vor fi rezervate acele cotloane.