După două eşecuri consecutive în faţa unor echipe de top din campionatul intern, HC Zalău ţinteşte a doua victorie a sezonului. Echipa pregătită de Gheorghe Tadici va întâlni miercuri după-amiaza Ştiinţa Bucureşti, ocupanta ultimului loc, formaţie ce a pierdut toate cele cinci partide susţinute în actualul sezon.
Ambele echipe sunt în „foame” de puncte, HC Zalău ocupând penultimul loc în acest moment. Chiar dacă nu au acumulat niciun punct, bucureştencele au pierdut la limită două din cele cinci partide.
„Dacă partidele din deplasare cu CSM București și Dunărea Brăila au fost destul de dezechilibrate, nu același lucru îl putem spune despre ultimele întâlniri. Echipa noastră a fost aproape de două rezultate mari, a condus peste 50 de minute formațiile Gloria Bistrița și SCM Râmnicu Vâlcea, unde și arbitri au reușit pe final să influențeze rezultatul, formații cu un buget incomparabil mai mare, ambele formații depășind un buget de 3 milioane euro anual și având în lot jucătoare cu multă experiență internațională”, este o parte din mesajul clubului apărut pe reţelele de socializare.
Chiar dacă a pierdut ultimele două dueluri, handbaistele zălăuane au avut prestaţii bune, astfel că iubitorii sportului pe semicerc aşteaptă o victorie în duelul de miercuri.
Pentru acest meci, intrarea va fi liberă, chiar dacă iniţial s-a stabilit ca biletul să coste 10 lei, astfel că publicul zălăuan este aşteptat în număr cât mai mare să-şi încurajeze favoritele.
Partida dintre HC Zalău şi Ştiinţa Bucureşti este programată la ora 17:30, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”.
[…] După două eşecuri consecutive în faţa unor echipe de top din campionatul intern, HC Zalău ţinteşte a doua victorie a sezonului. Echipa pregătită de Gheorghe Tadici va întâlni miercuri după-amiaza Ştiinţa Bucureşti, ocupanta ultimului loc, formaţie ce a pierdut toate cele cinci partide susţinute în actualul sezon. Ambele echipe sunt în „foame” de puncte, HC Zalău ocupând penultimul loc în acest moment. Chiar dacă nu au acumulat niciun punct, bucureştencele au pierdut la limită două din cele cinci partide. „Dacă partidele din deplasare cu CSM București și Dunărea Brăila au… Citeste mai mult […]