Protejarea familiei şi apărarea drepturilor persoanelor vulnerabile, pe agenda femeilor liberale din Sălaj

În prezența secretarului general al Partidului Național Liberal, Lucian Bode, și a președintelui PNL Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, astăzi, la Zalău, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, și secretarul de stat Bogdan Ilea au avut o întâlnire de lucru în cadrul căreia au prezentat și dezbătut, împreună cu Organizația Femeilor Liberale din Sălaj, proiectele aflate în circuitul legislativ al Parlamentului. Actele normative urmăresc protejarea familiei și a persoanelor vulnerabile, accesarea internetului în siguranță de către adolescenți, combatarea consumului de droguri, precum și asigurarea egalităţii de şanse şi tratament între bărbaţi şi femei. La dezbateri au participat peste o sută de femei liberale din județ, conduse de președinta OFL Sălaj, Dana Crișan.
”Femeile reprezintă un nucleu solid al PNL. Se vede și în Guvern. Avem 4 ministre liberale. Vocea noastră se aude din ce în ce mai mult la nivelul întregii societăți, în economie, în antreprenoriat, în sănătate și educație, în plan social, politic. Modul în care pe scena politică este realizată egalitatea de gen arată cât de european e un partid și un stat. Este o transformare câștigată în timp și cu multă muncă. Pentru că facem politică în mijocul oamenilor și în beneficiul lor! Nu ezitați să întrebați, să vă susțineți una pe cealaltă, să aveți curaj să vreți mai mult… pentru a deveni și mai puternice. Credeți în voi și spuneți tuturor că PNL este partidul care aduce progres în România!”, a transmis Alina Gorghiu.
”Structura internă a femeilor liberale rămâne un pilon de bază pentru PNL și își confirmă valoarea prin implicare și profesionalism. Pe plan politic și nu numai, pentru liberalii sălăjeni, activitatea organizației femeilor liberale este un motiv de mândrie și permiteți-mi să îmi exprim încă o dată aprecierea pentru ceea ce faceți în județul nostru. La nivel local, viitorul județului nostru și a comunităților sălăjene depinde de implicarea și dedicarea fiecăruia dintre noi, și din această perspectivă vă îndemn să rămâneți vizibile și implicate, să folosiți constructiv expertiza și abilitățile dumneavoastră, indiferent de domeniul în care activați pentru că politica o facem pentru oameni”, a declarat Lucian Bode, secretarul general al PNL.
„Este o mare bucurie să văd că organizația de femei a PNL Sălaj este plină de viață și am convingerea că toate planurile dumneavoastră se vor transpune în proiecte de succes. Consider că un dialog constructiv din care să învățăm să lucrăm mai mult împreună este esențial. Am devenit o societate în care femeile și bărbații au aceeași capacitate de a-și îndeplini responsabilitățile în funcțiile pe care le ocupă. Avem miniștri remarcabili – femei și bărbați, deopotrivă – care ne fac cinste, atât nouă, celor din PNL, cât și întregii societăți românești. Încet, dar sigur, vom depăși discuțiile pe tema egalității de gen, astfel că și în administrație, și în politică, vom fi recunoscuți și apreciați în funcție de pregătirea și de conștiinciozitatea fiecăruia în parte, iar nu de gen. Vă felicit pentru activitate și sunt convins că împreună vom continua să construim o organizație județeană puternică”, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele PNL Sălaj.
Au fost prezentate în cadrul întâlnirii:
– legile privind monitorizarea electronică a agresorilor și combatarea violenței domestice, devenite realitate în perioada în care ministru de Interne era Lucian Bode;
– proiectul PNL privind Registrul traficanților de droguri;
– inițiativa legislativă prin care PNL propune ca minorii sub 16 ani să utilizeze platformele de social media doar în baza unui acord explicit exprimat de părinți;
– inițiativele legislative privind introducerea unei cote minime de 33% pentru reprezentarea femeilor în Parlament și a celei care prevede introducerea unei cote de 30% la alegerile locale şi în consiliile de administraţie.
Biroul de presă al PNL
(P)

6 Thoughts to “Protejarea familiei şi apărarea drepturilor persoanelor vulnerabile, pe agenda femeilor liberale din Sălaj”

  1. […] În prezența secretarului general al Partidului Național Liberal, Lucian Bode, și a președintelui PNL Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, astăzi, la Zalău, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, și secretarul de stat Bogdan Ilea au avut o întâlnire de lucru în cadrul căreia au prezentat și dezbătut, împreună cu Organizația Femeilor Liberale din Sălaj, proiectele aflate în circuitul legislativ al Parlamentului. Actele normative urmăresc protejarea familiei și a persoanelor vulnerabile, accesarea internetului în siguranță de către adolescenți, combatarea consumului de droguri, precum și asigurarea egalităţii de şanse şi tratament între bărbaţi şi femei. La… Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    După ce ieri au trecut de la metoda, găleata de plastic și flaconul de ulei, la chiolhanuri pe bani publici la un restaurant de lux, astăzi și-au etalat „meritele” pentru laptele și mierea, care curge prin toată țara. Nici unul din stafful PNL nu a scos o vorbă despre faptul că ei sunt cei care nu au permis intrarea în vigoare a Legii Pensiilor, iar pensionarii au rămas cu ochii-n soare.

  3. Doru

    Frumos suntem reprezentati, de Bode si Dinu Iancu, 2 de 1 leu!

  4. Lidia

    Pierdere de vreme! Ăștia și-au început campania electorală și totul pe banii nostri!i!!!

  5. Anonim

    Prin oraș mai circulă o foaie, care se pretinde ziar independent, dar care, dacă îndrăznești să critici puterea, te blochează la comentarii. Încă nu au aflat că rolul presei este de a informa cetățenii despre neajunsurile celor cere conduc și mai apoi să le ridici osanale.

  6. symy pescarul

    Ei vorbesc..ei aud.Iarasi ne vand pielea ursului din padure:)))Sa NU uita-ti sloganul”lucrului prost facut”’pentru votanti,pentru ei este foarte bine facut!

Leave a Comment