Primii kilometri din Autostrada Transilvania care traversează județul Sălaj au fost dați, astăzi, în trafic. Cu acești kilometri a fost atinsă și borna de 1.000 de kilometri de drum de mare viteză în România, un prag important, dar nu suficient, este de părere vicepreședintele Camerei Deputaților, Lucian Bode.
Este vorba despre sectorul Nușfalău – Suplacu de Barcău, în lungime de 13,5 kilometri, al cărui contract de proiectare și execuție a fost semnat în urmă cu trei ani, tot la Marca. Inaugurarea a fost urmată de o serie de declarații făcute de Lucian Bode și președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu. „Proiectul Autostrăzii Transilvania este proiectul în care am pus mult suflet la preluarea mandatului de ministru al Transporturilor, l-am deblocat, i-am accelerat implementarea, am închis la nivel de contracte cât mai multe dintre secțiuni și i-am asigurat finanțarea. În anul 2020, guvernarea liberală a mizat pe investițiile în infrastructura de transport într-un context pandemic dificil, plin de restricții, iar rezultatele acestei viziuni pro-dezvoltare se văd astăzi în teren. Mă bucur că proiectul Autostrăzii Transilvania își continuă parcursul implementării care trebuie să fie unul accelerat. Evoluția sa, de acum încolo, depinde foarte mult de implicarea autorităților care au de livrat cele mai rapide și eficiente soluții la provocările din teren”, a precizat Bode. La rândul său, Dinu Iancu-Sălăjanu a vorbit despre importanța unei autostrăzi în procesul de dezvoltare al României, dar și al Sălajului, iar segmentul inaugurat, primul din Sălaj, este deosebit de important pentru economia județului.
Chiar nu v-ati saturat de acest papagal? L-au primit oare cu pâine, sare și folcloriste ca la inaugurarea podului de la Turbuta! Ăsta se “pricepe” la toate și la nimic! Nu m-as mira sa-l vedem la anul la agricultura , fonduri europene sau sport! Numai când livezi îți dai seama de capacitatea lui intelectuala ! Dacă mai și analizezi ți se confirma! Doamne , rău ne-ai mai pedepsit cu astfel de specimene!!!
[…] Primii kilometri din Autostrada Transilvania care traversează județul Sălaj au fost dați, astăzi, în trafic. Cu acești kilometri a fost atinsă și borna de 1.000 de kilometri de drum de mare viteză în România, un prag important, dar nu suficient, este de părere vicepreședintele Camerei Deputaților, Lucian Bode. Este vorba despre sectorul Nușfalău – Suplacu de Barcău, în lungime de 13,5 kilometri, al cărui contract de proiectare și execuție a fost semnat în urmă cu trei ani, tot la Marca. Inaugurarea a fost urmată de o serie de declarații făcute… Citeste mai mult […]
Viorica, la unii e gros obrazul, chiar șoric. Să faci festivitate din ceva, care, momentan, nu folosește la nimic este nesimțire. Bine că nu s-a cântat și ” L un-ai cal, lu-ai căruță”.
Sălaju-i fruntea, că nu mai este autostradă rurală, care să lege două sate!
Bravo lor, doar ca este inutila ca nu se leaga de alta autostrada. Poate Nurol va construi si restul loturile de campie spre Oradea ca e penibil, UMB ul face viaducte de sute de metri si loturile de campie drepte ca polobocu stau nefacute de ani de zile.
Autostrada Transilvania nu va fi finalizata veci. Din motive strategice.A fost ales cel mai dificil traseu pentru a se întârzia cât mai mult și costuri cât mau mari care sa facă ca acest proiect sa falimenteze.A se vedea cazul Bechtel. Aceste cioturi de autostrăzi sunt doar bani cheltuiți fără beneficii. Asa vor rămâne de la anul viitor, după ce se sistează toate lucrările.
De ce sunteți invidioși că Ip-ul și Zăuanul au centură pe patru benzi?