Vine de la sat, a copilărit și a învățat în satul Derșida, a fost olimpică la istorie, biologie, religie și limba română, a urmat cursurile Colegiului Național „Silvania” din Zalău și a promovat examenul de Bacalaureat cu media 10. Roberta Alisa Andreica a intrat la Medicină și își dorește să devină medic cardiolog, pentru a însănătoși inimile oamenilor. Auzisem de Alisa, îmi doream să discut cu ea, dar am întâlnit-o abia zilele trecute la Inspectoratul Școlar Județean Sălaj.
Am fost impresionat. Este o tânără plină de lumină, o adolescentă care își dorește să împartă din lumina sa tuturor celor care au nevoie, iar pentru asta învață să devină medic. Derșida este satul natal al tinerei sălăjence. Mi-a spus că iubește satul, aici găsind liniște, oameni simpli, buni, o comunitate închegată, locul care a ajutat-o să înțeleagă cum a evoluat societatea de la atât de puțin la atât de mult. Eram curios să aflu care este rețeta succesului. Munca asiduă, dorința de autodepășire, sprijinul familiei, credința în Dumnezeu și profesori buni și dedicați, toate aceste ingrediente alcătuiesc rețeta de succes a sălăjencei. Mi-a vorbit atât de frumos despre școală și despre profesorii care i-au predat. Voiam să știu ce înseamnă fericirea pentru fata de la sat cu rezultate de excepție.
M-a privit lung și mi-a spus că familia și credința înseamnă totul pentru ea. Eram convins că adolescenta are și pasiuni. Alisa cântă, cântă inclusiv la biserică, îndrăgește chitara. M-am blocat. Aveam în față o tânără care vorbește impecabil și lasă impresia că a citit toate cărțile din lume. Îmi venea să îi întind mâna și să îi mulțumesc pentru că este, pentru că a obținut asemenea rezultate și pentru că este o rază de speranță în societate asta zbuciumată, o lume în care goana este doar după mașini, după case, după nebunii, după false bogății, iar de bogăția minții nu se mai preocupă aproape nimeni. Vine momentul în care fosta elevă de liceu se va duce la facultate. Este preocupată de asta și speră să studieze cardiologia, să devină cardiolog. Iubește oamenii și dorește să îi ajute, să le aline suferința inimii. Speră că îi va putea ajuta nu doar fizic, ci și spiritual. De la grădiniță visează să devină doctoriță, iar șansele sunt de partea sa. Partea care m-a impresionat cel mai tare a fost cea în care Alisa mi-a spus că nu are de gând să plece din țară. Iubește țara asta și, spune ea, va rămâne aici pentru că îi este datoare. România i-a asigurat învățământ gratuit și profesori buni, dedicați, oameni care au fost alături de ea. Pentru asta vrea să rămână aici. Mulțumim, Alisa! Ești un exemplu, o speranță că nu totul este pierdut.
[…] Vine de la sat, a copilărit și a învățat în satul Derșida, a fost olimpică la istorie, biologie, religie și limba română, a urmat cursurile Colegiului Național „Silvania” din Zalău și a promovat examenul de Bacalaureat cu media 10. Roberta Alisa Andreica a intrat la Medicină și își dorește să devină medic cardiolog, pentru a însănătoși inimile oamenilor. Auzisem de Alisa, îmi doream să discut cu ea, dar am întâlnit-o abia zilele trecute la Inspectoratul Școlar Județean Sălaj. Am fost impresionat. Este o tânără plină de lumină, o adolescentă care… Citeste mai mult […]