Despre cruzime

Daniel Mureşan

În urmă cu mulți ani, la recomandarea unui amic, am citit „Luni de fiere” a lui Pascal Bruckner, o carte șocantă, plină de cruzime, în care se descrie, cred eu, un caz patologic. Sau poate nu. Poate era un caz normal, întâlnit în stare latentă la mulți dintre noi. Un Franz și o Rebecca s-ar putea să fie în fiecare localitate. Sigur, din perspectiva lui Freud anumite aspecte devin explicabile. Dar asta e o altă poveste. Eu doresc să aduc în atenția voastră cruzimea în toate ipostazele ei.

În dicționare găsim explicat cuvântul cruzime, ca „manifestare de ferocitate în comiterea unei infracțiuni, de natură să provoace suferințe chinuitoare prelungite victimei; atitudine, faptă crudă, ferocitate, bestialitate, barbarie, cruzie”. Da, sună sumbru, dar dezumanizarea ființei umane se produce într-un ritm rapid. Din cele mai vechi timpuri, omul l-a lovit pe cel neajutorat, și-a bătut joc de el. Cum s-a ajuns la un asemenea grad de sălbăticie? Probabil a fost în ADN-ul omului de la început, iar evoluția în bine a fost destul de lentă. Când regii asirieni cucereau teritorii, toți locuitorii erau masacrați sau luați sclavi. Terorismul în masă a fost practicat și de evrei, profeții din Biblie trecând în revistă suplicile la care erau supuse cetățile învinse (Pe fiicele tale cele din câmpie, el le va ucide cu sabia. Când va intra pe porțile tale, cu copitele cailor săi va călca toate ulițele tale și pe poporul tău îl va ucide cu sabia, iar puternicele tale coloane le va răsturna la pământ. Vor jefui bogăția ta, vor dărâma zidurile și frumoasele tale case le vor strica; și pietrele tale și arborii tăi și pământul tău le vor arunca în mare. – Iezechiel 27). După al treilea război punic, Cartagina a fost masacrată în totalitate. Mai spre vremurile și locurile noastre, soldații lui Antonescu au ucis sute de mii de evrei peste Nistru, iar trupele lui Horty au făcut măcel în Ardeal.

Mă întreb, de ce toate astea? Cum de au ajuns oamenii la un asemenea grad de sălbăticie? Compasiunea pentru semeni a dispărut? Sau oamenii se lasă convinși în executarea unor astfel de acte de cruzime pentru apărarea unui regim dictatorial și corupt? E clar că fiecare dintre noi ne naștem cu o doză de răutate, dar educația (poate chiar autoeducația) ne poate duce pe tărâmul milei, al compasiunii și bunătății. Dar aceste calități ar trebui să le aibă conducătorii, deoarece ei dau semnalul. Ar trebui…

Cu aproape un secol în urmă, Charlie Chaplin a transmis un mesaj într-un film în care câinele era personaj principal (Mondo cane). În spațiul cultural, semnalele apar și se repetă. La noi, putem aminti sufletul de copil zdrobit de confruntarea cu cruzimea, justificată de imperativul supraviețuirii (Nicolae Labiș – Moartea căprioarei). Deci, cruzimea caută permanent vinovați asupra cărora să-și manifeste bestialitatea. Omul ucide oameni sau animale, fiindcă el are armele și puterea. Cruzimea nu aparține oamenilor puternici, ci a oamenilor slabi care nu pot să discearnă între bine și rău. Violența, batjocura, violurile fac parte din arsenalul omului slab ce se luptă cu frustrările și sărăcia interioară. Când nu înțelege ce se întâmplă cu el, omul înjură și dă cu pumnul. Adică lipsă de educație, venită din familie sau (și) școală.

În final, vă rog să vă gândiți la ce spunea Dostoievski: „Se compară, uneori, cruzimea oamenilor cu cea a animalelor sălbatice; comparația este jignitoare pentru acestea din urmă”.