Victorie! Am… înfrânt!

Cam așa am putea defini împăunarea guvernului cu faptul că vor obține din partea Comisiei Europene o derogare de la deficitul asumat de 4,4% din PIB pentru anul 2023, la un deficit mai mare. Nu se prea știe care va fi procentul obținut, dar este dat ca sigur că se va accepta un deficit mai mare. Și o spunem asta cu, așa, o mândrie, ca și cum am obținut nu știu ce realizare! Mai rămâne să se deschidă șampania, să se taie panglicile! De fapt, am obținut o înfrângere, am obținut o adâncire în mlaștina datoriilor care cresc din ce în ce mai mult, am obținut amanetarea viitorului copiilor și nepoților noștri! Așadar, de fapt, am înfrânt! În loc să găsim soluții de reducere a deficitului bugetar, noi ce facem?, ne străduim să-i convingem pe alții, respectiv Comisia Europeană, care, culmea!, încearcă să ne trezească din beția cheltuielilor inutile, fără rost, costisitoare, ca să ne permită, în schimbul banilor europeni, să ne adâncim în datorii. Greu de înțeles ceea ce se întâmplă! Pentru un om normal, desigur! Și, totuși, există explicații, iată una dintre ele: sunt multe persoane care se hrănesc din acest deficit, deficit care este plătit de noi toți, cei din prezent, dar și de cei din viitor. Poate că acest deficit nici nu ar fi o problemă foarte mare dacă el ar rezulta în urma realizării de investiții publice, investiții care să stimuleze mediul privat, cum ar fi cele din infrastructură, dar și chiar cele din sănătate, educație, sport, cultură etc. pot avea – și chiar au – un efect benefic asupra mediului privat, prin pregătirea de personal instruit cu sănătate corespunzătoare, prin reducerea de cheltuieli cu sănătatea pe viitor, beneficii care s-ar traduce pentru mediul privat, cel plătitor de impozite și taxe, printr-o competitivitate crescută în această lume globalizată.

Problema este, însă, că acest deficit se adâncește prin cheltuieli curente, prin cheltuieli neeficiente. Și nu dorim, nicicum, să începem reducerea acestui deficit de acolo de unde este și logic să pornim: de la reducerea cheltuielilor bugetare. Noi, în schimb, începem cu împovărarea mediului de afaceri și a populației cu noi impozite și taxe, cu creșteri de impozite și taxe, pentru că, oricât ne aburesc guvernanții că nu crește cota de bază a TVA-ului, respectiv nu crește cota de 19%, dar creșterea, pentru unele produse și servicii, de la cota de 5% la cea de 9% sau chiar 19%, tot creștere se cheamă, nu? Mai mult, proiectul de Ordonanță de Urgență prin care cresc cheltuielile de personal la unii ordonatori de credite, cu alte cuvinte a salariilor bugetare, a devenit OUG nr.73/2023, publicată în Monitorul Oficial 830 din 14.09.2023. Așadar, mai adâncim puțin deficitul bugetar. Deci, așa da victorie! Victorie pentru ei, înfrângere, pentru mulți ani de acum încolo, pentru noi!

Alexandru Tamba

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro

3 Thoughts to “Victorie! Am… înfrânt!”

  1. […] Cam așa am putea defini împăunarea guvernului cu faptul că vor obține din partea Comisiei Europene o derogare de la deficitul asumat de 4,4% din PIB pentru anul 2023, la un deficit mai mare. Nu se prea știe care va fi procentul obținut, dar este dat ca sigur că se va accepta un deficit mai mare. Și o spunem asta cu, așa, o mândrie, ca și cum am obținut nu știu ce realizare! Mai rămâne să se deschidă șampania, să se taie panglicile! De fapt, am obținut o înfrângere, am… Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    Adică mai pe românește:,Frăția hoților!

Leave a Comment