La Kutaisi, în Georgia, a avut loc, în data 13 septembrie, festivitatea de premiere a celei de-a VII-a ediții a Olimpiadei Europene de Informatică pentru juniori. La această ediție au participat 96 de concurenți din 24 de țări. România a ocupat primul loc la medaliile obținute, și rămâne singura țară care reușește să cucerească medalia de aur la fiecare ediție a acestui concurs. Echipa de informaticieni ai României, coordonată de reprezentanții Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică, a obținut în acest an o medalie de aur și trei de argint.
Roland Petrean, este zălăuanul care a adus acasă o medalie de argint. Pentru a ajunge la o asemenea performanță este nevoie de o pregătire continuă, dar și de sprijinul și suportul familiei, cadrelor didactice, școlii și a centrelor de pregătire. Faptul că juniorul zălăuan a fost selectat să participe și să ne reprezinte țara la un concurs european de informatică spune foarte multe despre nivelul de performanță la care acesta se află.
Cine este de fapt Roland Petrean
Elevul a început partea de programare încă din clasa a III-a, pe vremea când el era înscris la Palatul Copiilor din Zalău. În clasa a V-a, a fost cooptat în echipa de informaticieni talentați ai Școlii Gimnaziale „Simion Bărnuțiu” din Zalău, sub îndrumarea doamnei profesor Loredana Gavriș. De când s-au întâlnit a fost o chimie puternică, cadrul didactic spunându-ne că „pe tot parcursul anilor școlari, Roland a fost un elev foarte conștiincios, care a lucrat foarte mult, peste trei ore zilnic de studiu. L-am susținut să se îndrepte către limbajul de programare C++. Apoi s-a ocupat și de alte limbaje de programare, precum Python. Chiar și în perioada pandemiei, deși a fost dezamăgit că nu a putut participa la competiții, el a continuat să se pregătească tot mai intens. Este un copil extrem de organizat, foarte modest. Pe scurt, aș spune că este copilul pe care ți l-ai dori să-l ai în fiecare generație la clasă”.
Se face performanță în Sălaj
Începând din anul școlar 2023 – 2024, Roland Petrean este elevul Colegiul Național „Silvania” din Zalău. Ajuns în clasa a IX-a, el are proiecte mari de viitor. Loredana Gavriș –
fosta lui profesoară și Inspector Școlar de Informatică din acest an, ne-a descris o parte din secretul performanței olimpicului: „Roland a avut propuneri ca din acest an școlar să studieze la București, la licee de renume. Cu toate acestea, el și-a dorit mult să rămână în Zalău. E de părere că dacă vrei să faci performanță într-un domeniu, o poți face de oriunde. Acum țintește să ocupe locul I la olimpiada de la care s-a întors cu medalia de argint”. Drumul spre excelență nu este ușor, din acest an elevul va trebui să treacă din nou prin toate fazele competiției, însă de această dată nu va mai concura la juniori, ci va trece la seniori.
Legătura strânsă avută cu profesoara nu s-a încheiat o dată cu schimbarea școlii. Loredana Gavriș spune că „pentru a ajunge atât de sus e nevoie nu doar de un talent nativ, e nevoie de extrem de multă muncă și pasiune. Și peste asta, doar atunci când există o legătură și o conexiune perfectă cu familia reușești să ajungi la medalii atât de importante. Și da, se face performanță și în școlile sălăjene. Totul e să vrei să de dedici cu adevărat, să-ți pese de elevi și să știi cum să-i motivezi la clasă. De generațiile acestea depinde viitorul nostru, cred ca e foarte important să înțelegem cu toții asta”.
[…] La Kutaisi, în Georgia, a avut loc, în data 13 septembrie, festivitatea de premiere a celei de-a VII-a ediții a Olimpiadei Europene de Informatică pentru juniori. La această ediție au participat 96 de concurenți din 24 de țări. România a ocupat primul loc la medaliile obținute, și rămâne singura țară care reușește să cucerească medalia de aur la fiecare ediție a acestui concurs. Echipa de informaticieni ai României, coordonată de reprezentanții Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică, a obținut în acest an o medalie de aur și trei de… Citeste mai mult […]
Felicitări Roland, ești un copil deosebit. Mult succes pe mai departe și să-ți atingi toate țelurile propuse