Pare greu de crezut, dar și în Sălaj mai sunt oameni dedicați meseriei, harnici, incoruptibili. Numai că acești oameni sunt tot mai puțini. Am să vă dau cel mai banal exemplu care îmi vine în minte. Se tot discută despre siguranța în școli, în curtea unităților de învățământ, despre riscul ca într-o bună zi un nebun să intre și să le facă rău elevilor. Să nu uităm ce s-a întâmplat în Serbia. Să ne ferească Dumnezeu, dar mai bine să ne păzim noi primii. Marți, copilul meu s-a dus la antrenament, practică de ceva ani voleiul. Voiam să vorbesc neapărat cu antrenorul, dar am ajuns după ce a început antrenamentul. Era trecut de ora 15 și am dat să intru în curtea școlii. Într-o clipă am fost întâmpinat de paznic, un tip ce părea sub 50 de ani, vioi, cu privirea ageră și stăpân pe el. S-a poziționat în fața mea, m-a salutat politicos și m-a întrebat cine sunt și ce caut în școală. Am rămas puțin surprins, dar mi-am dat seama rapid că omul își făcea datoria. I-am spus ce vreau, cine sunt și am intrat, dar omul m-a urmărit cu privirea pentru a vedea că mă duc acolo unde i-am spus. Chiar m-am bucurat că într-o școală există astfel de oameni. Cred că este timpul să înțelegem că nu putem intra într-o școală când vrem, cum vrem și în orice condiții. Desigur, vorbind cu directorul școlii am aflat că mulți părinți sunt deranjați de atitudinea unor astfel de paznici care își fac meseria. Oameni buni, e timpul să înțelegem că există reguli ce trebuie respectate, că este nevoie de ordine chiar și într-o școală. Cum vreți să ne creștem copiii cu speranța că vor deveni oameni buni, civilizați, echilibrați, disciplinați dacă noi trăim în haos, dacă îl practicăm și promovăm? Schimbarea trebuie să înceapă cu noi, părinții. Nici nu vreau să știu cum va arăta societatea peste 20 sau 30 de ani, o societate formată din adulți slabi, care urăsc ordinea, disciplina, hărnicia. Sper să mă înșel. Revin la școală. Mi-aș dori astfel de paznici în toate școlile, mi-aș dori chiar jandarmi la poarta școlii, totul pentru a avea un nivel mare de siguranță. Pentru toate acestea este nevoie și de părinți educați. Nu avem probleme doar cu școala, cu elevii, avem mari probleme noi, părinții, iar multe țin de educație, de comportament. Mult succes în noul an școlar!
[…] Pare greu de crezut, dar și în Sălaj mai sunt oameni dedicați meseriei, harnici, incoruptibili. Numai că acești oameni sunt tot mai puțini. Am să vă dau cel mai banal exemplu care îmi vine în minte. Se tot discută despre siguranța în școli, în curtea unităților de învățământ, despre riscul ca într-o bună zi un nebun să intre și să le facă rău elevilor. Să nu uităm ce s-a întâmplat în Serbia. Să ne ferească Dumnezeu, dar mai bine să ne păzim noi primii. Marți, copilul meu s-a dus la… Citeste mai mult […]