Polițiștii au fost solicitați să intervină, în data de 31 august, prin apel la 112, într-un bloc de pe strada Sfânta Vineri, vecinii reclamând că din interiorul unui apartament se simte miros de cadavru.
Polițiștii și pompierii au ajuns la fața locului, unde au găsit cadavrul unei zălăuance de 40 de ani. Mirosul era insuportabil, cadavrul din casă fiind în descompunere. Acesta nu prezenta urme de violență sau leziuni vizibile pe suprafața corpului, fiind transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Sălaj, pentru a se efectua expertiza medico-legală.
Oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. Continuă cercetările în acest caz, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii evenimentului.
[…] Polițiștii au fost solicitați să intervină, în data de 31 august, prin apel la 112, într-un bloc de pe strada Sfânta Vineri, vecinii reclamând că din interiorul unui apartament se simte miros de cadavru. Polițiștii și pompierii au ajuns la fața locului, unde au găsit cadavrul unei zălăuance de 40 de ani. Mirosul era insuportabil, cadavrul din casă fiind în descompunere. Acesta nu prezenta urme de violență sau leziuni vizibile pe suprafața corpului, fiind transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Sălaj, pentru a se efectua expertiza medico-legală. Oamenii legii… Citeste mai mult […]