Gențile pentru damă din piele (și nu numai) par că există dintotdeauna. Par că au luat naștere odată cu femeile și că, de la începuturile lumii, acestea au devenit extensiile de zi cu zi ale sexului frumos de pretutindeni.
Cu toate acestea, ca orice alte obiecte care ajung prin dulapurile tale sau prin fața ochilor tăi, și gențile au propria istorie, pe care poate că nu ai aflat-o încă.
Iată, așadar, care este istoria genții crossbody și cui trebuie să-i mulțumești pentru accesoriul tău preferat:
Povestea celor mai iubite accesorii, respectiv a genților crossbody, începe cu câteva sute de ani înainte de momentul în care ne aflăm acum, dar tot în Europa. În acea perioadă, prin jurul anilor 1800, acest tip de genți nu era adresat doar femeilor, astfel încât majoritatea bărbaților purtau și ei acest accesoriu, care reușea să le completeze ținuta într-o modalitate formidabilă.
Dacă la început acest accesoriu era folosit strict din modalități practice, precum depozitarea și transportarea banilor, se pare că în perioada următoare, mai multe meserii au împrumutat acest design și, implicit, geanta crossbody, pentru a le ușura munca de zi cu zi. Este cazul unor meserii precum cea de poștaș. În acest caz, avantajul principal îl reprezenta faptul că factorul poștal putea să aibă toate documentele pe care trebuia să le predea, dar și banii pe care îi purta cu el, chiar în fața ochilor săi.
Cum au ajuns celebrele genți de la a fi purtate de către bărbați, la job, în accesorii pe care toate femeile din lume le apreciază enorm? Foarte simplu. Se pare că designul interesant, care la început a fost făcut din piele și din stofă, dar și din alte materiale, cât și faptul că acest accesoriu era ușor de purtat, ușor de mânuit și suficient de potrivit pentru a depozita înăuntrul său tot soiul de lucruri de care ai avea nevoie pe parcusrul unei zile, precum carnețele pentru notițe, cheile de la casă, abonamente de transport în comun, bilete de autobuz, rujuri, șervețele și tot soiul de acte, a cucerit din prima.
Mai mult, se pare că primele persoane care au folosit aceste tipuri de genți crossbody au fost navetiștii. Atât femeile, cât și bărbații s-au bucurat enorm de revoluția pe care a adus-o această borsetă cu o baretă care se prinde pe după cap și alunecă pe umăr, în jos, până ajunge, pe diagonală, la talie.
Acolo, un sistem de prindere complex se asigură că bunurile din interior nu pot fi extrase cu aceeași ușurință cum ai face-o dintr-un tote bag, spre exemplu. Iar prin intermediul acestei invenții, hoții de buzunare au trebuit să găsească soluții mai ingenioase să fure lucrurile navetiștilor.
Numai că nu a trecut mult de la navetiști și de la oameni simpli, până când geanta crossbody să ajungă la vedete. Iar de aici în sus, ascensiunea acesteia a devenit de necuprins. Astăzi, oriunde ți-ai arunca privirile, este imposibil să nu ai în fața ochilor măcar o geantă crossbody. Bineînțeles, modelele diferă din ce în ce mai mult, paleta largă de culori le permite femeilor (dar și bărbaților, în continuare) să se bucure de avantajele acestui tip de accesoriu, iar brandurile se luptă care mai de care să atragă atenția consumatorului obișnuit.
Însă, dincolo de aceste încercări, trebuie menționat faptul că, aceste genți au dus și la deschiderea unei noi linii de producție, respectiv cea a genților de lux. Astăzi, spre exemplu, există mai multe tipuri de accesorii pe care un navetist să le poarte către jobul său, însă gențile crossbody au rămas un exemplu nu doar de practicabilitate, cât, mai ales, de design și de frumusețe, fiind, în adevăratul sens al cuvântului un produs de tip statement.
Așadar, fie că porți o astfel de geantă chiar acum, în timp ce te îndrepți spre o întâlnire cu prietenii în oraș, fie că te duci la cumpărături în oraș sau chiar la o petrecere, se pare că acest accesoriu a devenit mai mult decât o simplă geantă. S-a transformat într-un prieten de nădejde pentru tine și pentru bunurile tale. Și mai are și gust, pe deasupra!
[…] Gențile pentru damă din piele (și nu numai) par că există dintotdeauna. Par că au luat naștere odată cu femeile și că, de la începuturile lumii, acestea au devenit extensiile de zi cu zi ale sexului frumos de pretutindeni. Cu toate acestea, ca orice alte obiecte care ajung prin dulapurile tale sau prin fața ochilor tăi, și gențile au propria istorie, pe care poate că nu ai aflat-o încă. Iată, așadar, care este istoria genții crossbody și cui trebuie să-i mulțumești pentru accesoriul tău preferat: Povestea celor mai iubite accesorii,… » Mai multe detalii […]