Partidă istorică pe Stadionul Municipal din Zalău

2004 era anul în care Armătura Zalău întâlnea pe teren propriu Universitatea Craiova, tot într-o partidă din Cupa României, în faza şaisprezecimilor de finală. La 19 ani distanţă, SCM Zalău, reprezentanta Sălajului în Liga a III-a, se va duela cu o altă formaţie din Liga I, tot într-un joc din Cupa României. Formaţia de la poalele Meseşului va primi vizita echipei Politehnica Iaşi, echipă la care evoluează zălăuanul Gabriel Vaşvari şi care este antrenată de Leo Grozavu, fostul antrenor al Armăturii Zalău.

Astfel, după o pauză de 19 ani, iubitorii „sportului rege” din judeţ vor avea ocazie să vadă, din nou, o echipă de prima ligă într-un meci oficial pe municipalul zălăuan.

Partida dintre SCM Zalău şi Politehnica Iaşi este un joc din cadrul play-off-ului Cupei României, ultima etapă înaintea fazei grupelor, meciul fiind programat joi, 31 august, începând cu ora 17:30. Accesul în incinta stadionului se va face pe baza unui bilet cu valoare zero, pe care spectatorii îl vor primi la intrare, fiind tipărite 1700 astfel de tichete. Accesul pe stadion se va face începând cu ora 16.

Pentru a ajunge în play-off-ul competiţiei, SCM Zalău a eliminat trei echipe: Victoria Carei, Gloria Bistriţa şi Minaur Baia Mare. 16 partide au fost programate în play-off-ul Cupei României.

foto: Minaur Baia Mare

 

 

 

One Thought to “Partidă istorică pe Stadionul Municipal din Zalău”

  1. […] 2004 era anul în care Armătura Zalău întâlnea pe teren propriu Universitatea Craiova, tot într-o partidă din Cupa României, în faza şaisprezecimilor de finală. La 19 ani distanţă, SCM Zalău, reprezentanta Sălajului în Liga a III-a, se va duela cu o altă formaţie din Liga I, tot într-un joc din Cupa României. Formaţia de la poalele Meseşului va primi vizita echipei Politehnica Iaşi, echipă la care evoluează zălăuanul Gabriel Vaşvari şi care este antrenată de Leo Grozavu, fostul antrenor al Armăturii Zalău. Astfel, după o pauză de 19 ani, iubitorii… Citeste mai mult […]

Leave a Comment