În județul Sălaj, inspectorii Registrului Auto Român au verificat în primul semestru din acest an peste 1.500 de mașini. Dintre acestea, 32,68 la sută prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și 145 (9,22 la sută) prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 8,2 la sută din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării și 2,23 la sută aveau ITP fals, expirat sau anulat. În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în Sălaj au fost aplicate 325 de amenzi contravenționale și au fost retrase 302 certificate de înmatriculare. În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară. La nivel național, în aceeași perioadă, Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, peste 44.000 de mașini. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 44,16 la sută dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore, motiv pentru care au fost declarate neconforme. Cele mai multe neconformități au fost constatate la instalația electrică, la emisiile poluante, dar și la punți, jante, anvelope, suspensie, vizibilitate, șasiu și elemente atașate șasiului. Neconformități la sistemul de frânare au fost depistate la 5,57 la sută dintre vehiculele controlate şi în 1,9 la sută din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie.
[…] În județul Sălaj, inspectorii Registrului Auto Român au verificat în primul semestru din acest an peste 1.500 de mașini. Dintre acestea, 32,68 la sută prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și 145 (9,22 la sută) prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 8,2 la sută din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării și 2,23 la sută aveau ITP fals, expirat sau anulat. În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în Sălaj au fost aplicate 325 de amenzi contravenționale și au fost… Citeste mai mult […]