I.GHE
Autoritatea de Supraveghere Financiară susţine că măsura e necesară deoarece 1,7 milioane de contracte RCA ar urma să expire, ceea ce înseamnă echivalentul a 17% din parcul auto naţional
Guvernul intenţionează să prelungească termenul de valabilitate pentru poliţele de asigurare emise de compania Euroins, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă iniţiat de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. ASF a decis în 17 martie 2023 retragerea autorizaţiei pentru compania Euroins România, iar deschiderea procedurii de faliment a fost pronunţată de Tribunalul Bucureşti în data de 9 iunie 2023. Din acel moment, toate poliţele emise de compania Euroins sunt valabile 90 de zile, ceea ce înseamnă că ele expiră în 8 septembrie 2023.
Dacă proiectul de ordonanţă de urgenţă propus de ASF va fi aprobat de Guvern şi va intra în vigoare, poliţele emise de Euroins vor fi valabile încă 90 de zile, până pe 8 decembrie 2023 inclusiv. Potrivit proiectului depus de ASF, dacă se va menţine situaţia actuală, în următoarea perioadă vor înceta să fie valabile 1,7 milioane de contracte RCA, echivalentul a 17% din parcul auto naţional. ASF explică faptul că în acest moment există şase companii de asigurări şi două sucursale care vor trebui să absoarbă o cerere foarte mare de contracte RCA, dar şi că până acum s-a înregistrat un număr redus de cereri de denunţare a contractelor încheiate cu asiguratorul în faliment.
Potrivit expunerii de motive din proiectul de act normativ, din cauza contextului economic actual, care generează dificultăţi financiare populaţiei, există posibilitatea să fie amânată decizia încheierii unei noi asigurări RCA şi pericolul scăderii gradului de acoperire cu asigurare RCA a parcului auto naţional.
Propunerile, sugestiile şi opiniile cu privire la respectivul proiect de act normativ pot fi transmise pe adresa de e-mail publicinfo@mfinante.gov.ro, până la data de 28 august 2023, inclusiv.
[…] I.GHE Autoritatea de Supraveghere Financiară susţine că măsura e necesară deoarece 1,7 milioane de contracte RCA ar urma să expire, ceea ce înseamnă echivalentul a 17% din parcul auto naţional Guvernul intenţionează să prelungească termenul de valabilitate pentru poliţele de asigurare emise de compania Euroins, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă iniţiat de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. ASF a decis în 17 martie 2023 retragerea autorizaţiei pentru compania Euroins România, iar deschiderea procedurii de faliment a fost pronunţată de… Citeste mai mult […]
[…] I.GHE Autoritatea de Supraveghere Financiară susţine că măsura e necesară deoarece 1,7 milioane de contracte RCA ar urma să expire, ceea ce înseamnă echivalentul a 17% din parcul auto naţional Guvernul intenţionează să prelungească termenul de valabilitate pentru poliţele de asigurare emise de compania Euroins, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă iniţiat de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. ASF a decis în 17 martie 2023 retragerea autorizaţiei pentru compania Euroins România, iar deschiderea procedurii de faliment a fost pronunţată de… » Mai multe detalii […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]