Zeci de copii din întreaga țară au participat la o tabără organizată în județul Sălaj, scopul evenimentului fiind învățarea tehnicilor de supraviețuire în natură. Tabăra a fost organizată de Asociația Ghidelor și Ghizilor din România – Centrul Teritorial Sălaj, asociație coordonată de Nicolae Drule.
Tabăra s-a desfășurat în perioada 30 iulie – 4 august și a fost finanțată de Consiliul Județean Sălaj. În prima zi, în apropiere de Castrul Roman Porolissum, participanții au învățat lucruri noi despre montarea corturilor, au fost realizate echipele de copii, iar seara s-a încheiat cu jocuri de cunoaștere și cântece. A doua zi de tabără a cuprins momente de meditație și cursuri de acordare a primului ajutor în caz de înec sau căzături. În cadrul programului, copiii au mai aflat cât de importante sunt anumite obiecte pentru succesul unor drumeții la munte sau în zone greu accesibile. Tinerii participanți au ajuns și la Zalău, în oraș vizitând principalele obiective turistice. Printre obiectivele vizitate se numără și Grădina Botanică „Vasile Fati” din Jibou și muzeul din localitatea Borza. Un moment important al taberei a fost cel în care elevii au participat la un curs despre codul Morse și de folosire a busolei. N-au lipsit tehnicile de orientare și vizitarea Castrului de la Porolissum.
[…] Zeci de copii din întreaga țară au participat la o tabără organizată în județul Sălaj, scopul evenimentului fiind învățarea tehnicilor de supraviețuire în natură. Tabăra a fost organizată de Asociația Ghidelor și Ghizilor din România – Centrul Teritorial Sălaj, asociație coordonată de Nicolae Drule. Tabăra s-a desfășurat în perioada 30 iulie – 4 august și a fost finanțată de Consiliul Județean Sălaj. În prima zi, în apropiere de Porolissum, participanții au învățat lucruri noi despre montarea corturilor, au fost realizate echipele de copii, iar seara s-a încheiat cu jocuri de… Citeste mai mult […]