Casei Județene de Pensii Sălaj (CJP Sălaj) i-au fost repartizate 142 bilete de tratament pentru seria 12. Acestea pot fi folosite în următoarele stațiuni: 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Căciulata, Covasna, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Moneasa, Mangalia, Neptun, Ocna Șugatag, Saturn, Slănic Moldova, Sovata, Turda, Tușnad și Tășnad.
Cei interesați își pot ridica biletele în perioada 8 – 15 august (între orele 8 – 14, iar vineri între orele 8 – 13).
Redistribuirea biletelor de tratament pentru seria 12, alocate şi neridicate de către persoanele care au fost în repartiție, se va face în funcție de punctajul obținut în urma depunerii cererii, în perioada 16 – 25 august.
La eliberarea biletelor de tratament, beneficiarii trebuie să se prezinte cu actul de identitate în original, cuponul de pensie din luna iulie (copie și original)/adeverința eliberată de către angajator cu câștigul brut aferent lunii anterioare eliberării biletului, precum și cu biletul de trimitere – formular cu regim special eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate (copie și original). Este important ca pe biletul de trimitere să fie specificată stațiunea în care se recomandă efectuarea tratamentului balnear.
Sejurul asigurat printr-un bilet de tratament este de 16 zile, acoperind cazarea cu trei mese pe zi și tratamentul pentru 12 zile.
Informații suplimentare se pot obține de la Compartimentul Bilete de Tratament al CJP Sălaj, la numerele de telefon 0260.622.990 sau 0799.902.699.
[…] Casei Județene de Pensii Sălaj (CJP Sălaj) i-au fost repartizate 142 bilete de tratament pentru seria 12. Acestea pot fi folosite în următoarele stațiuni: 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Căciulata, Covasna, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Moneasa, Mangalia, Neptun, Ocna Șugatag, Saturn, Slănic Moldova, Sovata, Turda, Tușnad și Tășnad. Cei interesați își pot ridica biletele în perioada 8 – 15 august (între orele 8 – 14, iar vineri între orele 8 – 13). Redistribuirea biletelor de tratament pentru seria 12, alocate şi neridicate de către persoanele care au fost în repartiție, se… Citeste mai mult […]