Festivalul-concurs „Ponoare, Ponoare”, ajuns la cea de-a a XVII-a ediție, a avut loc în acest sfârșit de săptămână în comuna Ponoarele, județul Mehedinți. Evenimentul este unul reprezentativ pentru promovarea tinerelor talente pasionate de folclor și artă. Pe scenă au urcat concurenți veniți din Dâmbovița, Sălaj, Alba, Argeș, Prahova, Botoșani, Gorj, Dolj, Olt, Giurgiu și Mehedinți. Aceștia au fost acompaniați de Ansamblul Profesionist „Danubius” din cadrul Centrului Cultural „Nichita Stănescu” al Consiliului Județean Mehedinți. Festivalul a crescut de la an la an, fiind o bună rampă de lansare pentru tot mai mulți artiști, mai ales tinerii care fac primii pași în carieră.
Marele trofeu al ediției din acest an a fost câștigat de Flavia Maria Sabo, de la Clubul Copiilor din Șimleu Silvaniei. Pentru că în acest an nivelul concurenților înscriși în concurs a fost unul foarte ridicat, juriul a decis să acorde doua premii pentru locul I și două premii pentru locul al II-lea.
Sursa foto: actualmehedinti.ro
[…] Festivalul-concurs „Ponoare, Ponoare”, ajuns la cea de-a a XVII-a ediție, a avut loc în acest sfârșit de săptămână în comuna Ponoarele, județul Mehedinți. Evenimentul este unul reprezentativ pentru promovarea tinerelor talente pasionate de folclor și artă. Pe scenă au urcat concurenți veniți din Dâmbovița, Sălaj, Alba, Argeș, Prahova, Botoșani, Gorj, Dolj, Olt, Giurgiu și Mehedinți. Aceștia au fost acompaniați de Ansamblul Profesionist „Danubius” din cadrul Centrului Cultural „Nichita Stănescu” al Consiliului Județean Mehedinți. Festivalul a crescut de la an la an, fiind o bună rampă de lansare pentru tot mai… Citeste mai mult […]
[…] Festivalul-concurs „Ponoare, Ponoare”, ajuns la cea de-a a XVII-a ediție, a avut loc în acest sfârșit de săptămână în comuna Ponoarele, județul Mehedinți. Evenimentul este unul reprezentativ pentru promovarea tinerelor talente pasionate de folclor și artă. Pe scenă au urcat concurenți veniți din Dâmbovița, Sălaj, Alba, Argeș, Prahova, Botoșani, Gorj, Dolj, Olt, Giurgiu și Mehedinți. Aceștia au fost acompaniați de Ansamblul Profesionist „Danubius” din cadrul Centrului Cultural „Nichita Stănescu” al Consiliului Județean Mehedinți. Festivalul a crescut de la an la an, fiind o bună rampă de lansare pentru tot mai… » Mai multe detalii […]