Este bine că avem idei, este bine că improvizăm și că ne adaptăm și repliem din mers, ceea ce nu este bine este faptul că nu avem pur și simplu o strategie guvernamentală concretă, eficientă și transparentă. Se introduc pe bandă rulantă taxe noi și taxe mărite pentru și mai multă risipă. Românul înțelege ce este greul, îl știe și l-a simțit din plin de atâtea ori și tot de atâtea ori a suportat să fie privat de un trai decent. Nu ar fi problemă nici acum, dar ceea ce nu e corect este faptul că unii rămân privilegiați și alții prostiți cu bună știință. Suntem spectatorii circului politic, iar ceea ce ne revoltă este însăși prosteala în care ei cred că ne aruncă tocmai pentru că ei cred că noi vom rămâne tăcuți și resemnați. Ne-au aruncat un praf în ochi prin marea ieftineală a celor 14 produse de bază, de parcă noi doar din asta am putea noi trăi zi de zi, dar pe la spate atacă puternic portofelul inflația și carburanții care evident că s-au scumpit într-un moment total nepotrivit. Și ce să vezi? Totul va fi din ce în ce mai scump. E bine, nu? Priveam zilele acestea o emisiune la televizor în care Gheorghe Ialomițianu – fostul ministru al finanțelor afirma relaxat, legat de marea ieftinire, că guvernanții nici măcar nu au făcut o analiză concretă și că asta e doar o chestiune de imagine. Serios? Dar de ce își permit cei pe care noi i-am pus în funcții să-și facă imagine pe nefericirea noastră? Chiar am ajuns bătaia lor de joc și cobaii unei guvernări bazată doar pe experimente și improvizații? Conștientizând că s-au apropiat pe bune de fundul sacului, că bugetul din acest an a fost unul total nerealist, guvernanții au doar două soluții la îndemână pentru a mai cârpi bugetul: noi împrumuturi cu dobânzi din ce în ce mai mari sau impuneri de noi taxe, biruri și impozite drăguțe. Și ca să nu spună că nu fac nimic concret, mai taie câteva sute de posturi fantomă din organigrama statului, doar așa din pix, evident că fără niciun studiu de impact. Dar oare și-a pus cineva problema că poate unele instituții publice chiar nu vor putea funcționa fără aceste locuri bugetate? Dar pensiile speciale când se taie? Se mai amână mult? Cum ar fi să se taie și niște posturi de parlamentari și europarlamentari? Că tot avem prea mulți, oare de aici câtă economie s-ar face la buget? A calculat cineva? Bănuiesc că nu, din moment ce nu se află pe lista de priorități a guvernului, dar poate se mai gândesc la asta în viitorul apropiat. Și fiindcă se tot laudă cu reforme care mai de care mai pompoase, cum ar fi să avem un sistem economic eficient, care să fie benefic pentru stat, mediul privat și angajat? Se ocupă cineva de asta? Nu se ocupă nimeni, atenția este concentrată pe dorința de a avea un stat mai suplu, iar pentru asta, în opinia deputatului Gabriel Valer Zetea, statul ar trebui felicitat. Pe bune? Da ce, ne întoarcem cumva în epoca Ceaușescu și noi încă nu știm? Am trăit să o vedem și pe asta, guvernul vrea aplauze la scenă deschisă. E foarte ingenios guvernul, însă analiștii economici și oamenii de finanțe spun că poveștile sunt doar pe hârtie, totul se face doar din pix și fără nicio urmă de strategie, analiză și previziune. Adică exact de ce are nevoie o economie funcțională a unui stat european. Tot pe hârtie riscăm să pierdem fonduri importante din ciclul 2021 – 2027 și atunci va fi atunci. Se vociferează că 20 – 30 de miliarde de lei este gaura prognozată la bugetul de stat. Am ajuns la un deficit de 6% din PIB. Chiar ne trebuie bani urgent la bugetul statului. Așa, și? Nu e problemă, găsim rapid noi surse de a face cheta pentru buget, din banii cetățenilor, a pensionarilor și a angajatorilor. Până când? Până când mai rezistă proștii, și bine ar fi să nu se dea bătuți chiar acum. Ar fi perfect să se tărăgăneze lucrurile măcar până anul viitor, în plin joc electoral. Atunci vor trage activiștii de partid cu tunurile vorbelor unii în alții, își vor ascuți reproșurile, vor scoate dosarele de la naftalină, vor flutura și arbora vinovații de furturi și vor pasa greaua moștenire de la unii la alții, fără pic de jenă sau sfială. Iar noi? Noi îi vom privi tot ca și până acum, îi vom asculta pe toți și vom vota tot așa. Căci așa sunt toți, sunt oameni și ei, și noi la fel, și așa e viața de când ne știm. Repetăm și noi aceleași greșeli, la fel ca ei. Fără viziune, fără certitudine, fără măsuri de redresare făcute cu cap. Și da, totul costă! Nici guvernanții nu ne conduc și nu lucrează gratis. Ne asumăm asta cu toții, nu? Păcat că nu înțeleg deloc economia, în rest toate bune…
[…] Este bine că avem idei, este bine că improvizăm și că ne adaptăm și repliem din mers, ceea ce nu este bine este faptul că nu avem pur și simplu o strategie guvernamentală concretă, eficientă și transparentă. Se introduc pe bandă rulantă taxe noi și taxe mărite pentru și mai multă risipă. Românul înțelege ce este greul, îl știe și l-a simțit din plin de atâtea ori și tot de atâtea ori a suportat să fie privat de un trai decent. Nu ar fi problemă nici acum, dar ceea ce… Citeste mai mult […]
[…] Este bine că avem idei, este bine că improvizăm și că ne adaptăm și repliem din mers, ceea ce nu este bine este faptul că nu avem pur și simplu o strategie guvernamentală concretă, eficientă și transparentă. Se introduc pe bandă rulantă taxe noi și taxe mărite pentru și mai multă risipă. Românul înțelege ce este greul, îl știe și l-a simțit din plin de atâtea ori și tot de atâtea ori a suportat să fie privat de un trai decent. Nu ar fi problemă nici acum, » Mai multe detalii […]