Acum două luni, o casă din Agrij a fost mistuită de flăcări. Din raportul pompierilor chemați să intervină de urgență se arată că imobilul a fost distrus în proporție de 90%, cauza incendiului fiind legată de o sobă de lemne la care cei trei membri ai familiei (doi soți și o fetiță de un an și jumătate) se încălzeau. Forța cu care focul s-a propagat a fost uriașă, pompierii nu au mai putut salva nimic. Fotografiile care însoțesc acest material vorbesc de la sine. Familia a pierdut totul în câteva minute. Tristețea și supărarea sunt cu atât mai mari cu cât casa a fost construită de la zero în anul 2007. La acea vreme capul familiei lucra din greu pentru a-și întreține familia și pentru a le oferi un viitor soției și fiicei sale. A fost șofer pe TIR, făcea curse regulate în țară și străinătate. Incendiul i-a retezat pur și simplu tot elanul, avântul și visul de a fi fericit. Acum nu mai poate lucra, fiind nevoit să stea aproape de soție și de copil. Cei trei locuiesc în casa mamei din localitate, unde mai stă o soră împreună cu soțul și fiul de 15 ani. Așadar, șapte suflete se înghesuie într-o singură cameră, iar condițiile în care își duc traiul de zi cu zi se înțeleg de la sine. Acum, Sorin Rostaș, pentru că așa îl cheamă pe cel care ne-a cerut un sprijin (oricât de mic), lucrează cu ziua la oamenii din comună, e de mare ajutor mai ales pentru vârstnicii din sat vlăguiți de puteri. Este descurcăreț și harnic. Oricât de mult ar munci, Sorin spune că nu reușește să pună deoparte banii necesari pentru refacerea casei, ținând cont că toate se scumpesc văzând cu ochii și chiar îi vine tot mai greu să aducă și pâinea pe masa familiei. Mai mult, mama sa are o pensie de doar 1000 de lei. El a cerut sprijinul Primăriei, care l-a ajutat cu suma de 2500 de lei. Un alt ajutor considerabil a venit de la Multicom Zalău care, prin intermediul Crucii Roșii Sălaj, le oferă toată tabla de care au nevoie pentru casa cea nouă. Sorin Rostaș este cu atât mai îngrijorat cu cât vine iarna și ar vrea să poată construi măcar o cameră în care să-și vadă în siguranță familia și mai apoi intenționează să meargă din nou la serviciu pentru că îi place tare mult să conducă.
Cei inimoși și dornici să întindă o mână de ajutor acestei familii necăjite din Agrij, pot face donații în conturile: RO39RNCB0214159703480001 cont în euro sau RO55RNCB0214159703480004 cont în lei.
Sorin acceptă cu mare drag și materiale de construcție atât de necesare ridicării noii case, precum și obiecte de mobilier. Știm cu toții cât de primite sunt gesturile frumoase prin care putem ajuta semenii aflați la vreme de necaz. Așadar, haideți să fim solidari și să ajutăm familia Rostaș din Agrij să simtă din nou semnificația puternică a cuvântului „acasă”.
[…] Acum două luni, o casă din Agrij a fost mistuită de flăcări. Din raportul pompierilor chemați să intervină de urgență se arată că imobilul a fost distrus în proporție de 90%, cauza incendiului fiind legată de o sobă de lemne la care cei trei membri ai familiei (doi soți și o fetiță de un an și jumătate) se încălzeau. Forța cu care focul s-a propagat a fost uriașă, pompierii nu au mai putut salva nimic. Fotografiile care însoțesc acest material vorbesc de la sine. Familia a pierdut totul în câteva… Citeste mai mult […]