Porolissum Fest pregăteşte o reconstituire istorică

Complexul Arheologic Porolissum va găzdui, în perioada 3-5 august, cea de-a doua ediţie a Festivalului Porolissum Fest, eveniment organizat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, în colaborare cu instituţii publice şi private. Festivalul pregăteşte publicului o reconstituire istorică cu o tematică aleasă de specialiştii muzeului: „Romani şi barbari la graniţa de Nord-Vest a Daciei”.
Directorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă, Corina Bejinariu, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că acest eveniment cultural-artistic este unic în judeţ, chiar şi la nivel regional, pentru faptul că se desfăşoară în Complexul Arheologic Porolissum. „Cele mai de impact manifestări sunt cele care se desfăşoară în locaţii congruente, ofertante pentru acest gen de evenimente cum este şi reconstituirea istorică din perioada romanilor. De astfel, suntem singura instituţie care realizăm o asemenea activitate la Complexul Arheologic Porolissum”, a declarat Corina Bejinariu.
Aceasta s-a arătat, însă, nemulţimită de faptul că evenimentul se suprapune cu o altă manifestare organizată în municipiu. „Este foarte important ca sălăjenii să vină la acest eveniment, cu toate că partea de spectacol se suprapune cu ultima zi, 5 august, a Festivalului Verii. Aş vrea să cred că între sălăjeni există un segment de public fidelizat pentru astfel de evenimente cultural-artistice. Orice suprapunere de program oferă posibilitatea comunităţii locale de a rămâne în oraş, să vizioneze programul de folclor, decât să vină la Porolissum. Sunt foarte incisivă, fiind etnolog, dar sunt multe evenimente concentrate pe spectacole folclorice, astfel că vreau să conving comunitatea să lase acea zi pentru Porolissum Fest”, a precizat directorul instituţiei organizatoare.
Directorul Muzeului de Istorie şi Artă susţine că festivalul nu putea fi amânat din cauza termenelor contractuale stipulate. „Proiectul care încadrează festivalul nostru s-a clasat pe locul trei dintre cele aproximativ 300 de proiecte depuse, la secţiunea patrimoniu cultural naţional, pentru obţinerea finanţării. Am obţinut cu greu finanţarea să riscăm să pierdem credibilitatea în organizarea şi desfăşurarea unui eveniment important pentru comunitate. Aş vrea să cred că între sălăjeni există un segment de public fidelizat pentru evenimente cultural-artistice. Obiectivul major nu este neapărat acela de a aduna câţi mai mulţi participanţi, ci de a face educaţie, de a-i învăţa pe oameni că se poate mai mult decât mici şi bere”, a menţionat Bejinariu.
Valoarea proiectului aprobată este de 52.000 de lei, dintre care 45.000 obţinuţi prin finanţare din partea Administraţiei Fondului Cultural Naţional, iar circa 7-8.000 de lei, din partea Consiliului Judeţean Sălaj. „Chiar dacă suma obţinută nu este sufieciente pentru acoperirea costurilor care implică un astfel de eveniment, avem sprijin din partea Consiliului Judeţean. Ne dorim un festival internaţional de reconstituire istorică”, a precizat Corina Bejinariu.
Managerul de proiect, Horea Pop, prezent la conferinţa de presă, a declarat că activităţile cuprinse în program au rolul principal de promovare a Complexului Arheologic Porolissum. „Mizăm pe cât mai mulţi participanţi la festivalul din acest an, faţă de prima ediţie la care au fost aproximativ 1.000 de spectactori”, a precizat managerul de proiect.
De asemenea, în data de 3 august, va fi organizată o masă rotundă între autorităţile locale şi judeţene şi specialiştii cercetători, pe ideea valorificării ştiinţifice şi turistice a Complexului Arheologic Porolissum.
Directorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă a dat asigurări că va face demersurile pentru asigurarea transportului gratuit către şi de la festival în municipiu.

Mihaela Oprea

Leave a Comment