Despre civilizația divertismentului

Daniel Săuca

Până la apariția înregistrărilor, și, mai apoi, a radioului, nu puteai asculta muzică decât participând live la un concert. Sute de ani, și mai bine, întâlnirea cu măreția muzicii a fost condiționată, să zic așa, de comuniunea cu interpreții. Astăzi, industria globală a divertismentului prosperă în draci: nu numai prin milioane de concerte live cât și prin miliarde de „descărcări”, „postări” (online și nu numai). Multe posturi de radio sunt doar tonomate „condimentate” cu glumițe. Sute, dacă nu mii de posturi de radio online transmit non-stop muzică, nu puține dedicate unei singure trupe sau a unui gen muzical. Nu are rost să povestim despre televiziuni, facebook, youtube și alte canale media. Pline, până la sațietate, de muzică, de la manele până la „clasice”. Nu am la îndemână statistici, dar cred că și în România a luat avânt și industria festivalurilor muzicale (din toate genurile). Una peste alta, destul de probabil, o componentă importantă a vieții noilor humanoizi (din mileniul trei) ține de „accesarea” produselor culturale amintite. Sau ce-or fi. Și acum vin întrebările: cât de „cultural” e acest fenomen global? Oare „cultura de masă” nu ține mai degrabă de divertisment decât de ceea ce știam noi că era cândva „cultura”? Nu cumva „cultura de masă” și „cultura elitelor” se întrepătrund în așa hal încât nu le mai poți deosebi? Observ, și nu sunt singurul, că distracția planetară e tot mai golită de sens, de rost. S-a scris deja despre civilizația divertismentului, a spectacolului. Llosa afirma chiar că, și îi dau dreptate, cultura, în sensul tradițional al cuvântului, e în prezent pe cale să dispară. Dacă nu cumva a și dat ortul popiii. Ei bine, divertismentul, spectacolul să fie noua „cultură”?

P.S.: Am scris rândurile de mai sus, în reprize, ascultând Pink Floyd și Rainbow. Poate sunt și eu o victimă a noii civilizații…