La Balta Zătun, din județul Galați, are loc singurul concurs de pescuit destinat nevăzătorilor din țară. În data de 26 iulie, 110 persoane cu deficienţe de vedere, cu tot cu însoțitorii lor, au participat la această competiție de pescuit.
Despre competiția sportivă și unicitatea evenimentului
În acest an s-a ajuns la cea de-a V-a ediţie a „Concursului Naţional de Pescuit pentru Persoanele cu Deficienţe de Vedere”. Organizatorii spun că evenimentul se dezvoltă anual și trezește interes în rândul tot mai multor filiale, aceasta fiind singura competiție de acest fel din România. La competiție sportivă vor participa reprezentanți din următoarele județe: Galați, Argeș, Bacău, Bistrița, Botoșani, Brașov, București, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Vaslui, Vrancea și Sălaj.
Balta Zătun – locul perfect pentru pescuit și relaxare
Organizatorii competiției sportiv spun că Balta Zătun este un loc excelent pentru pescuit și petrecerea timpului liber. Balta este situată pe malul Dunării, foarte aproape de orașul Galaţi. Accesul se face pe E87 Galaţi – Giurgiuleşti. Lacul Zătun şi baza aferentă se află în administrarea Consiliului Judeţean Galaţi şi, în ultimii ani, pe fondul repopulării masive cu peşte, a devenit un loc foarte atractiv pentru pescarii amatori și profesioniști din zonă și nu numai.
Cine ne reprezintă județul
Adela Elena Tirizică – președinta Asociației nevăzătorilor din Sălaj ne-a informat că „această competiție sportivă este una de tradiție. În fiecare an colegii noștri de la Galați sunt gazde foarte bune. Este frumos, zona este foarte potrivită și îi avantajează să organizeze acest tip de eveniment la care noi participăm cu mare drag”. În acest an suntem reprezentați de o doamnă de peste 50 de ani, însoțită de soțul acesteia. O singură dată Sălajul a mai avut participanți la concursul de pescuit, mai exact în 2021, dar fără să aducem acasă vreun premiu.
Care sunt câștigurile evenimentului
Competiția este unică în țară. Din cadrul fiecărei filiale participă câte un singur reprezentant și însoțitorul lui. Organizatorii spun că pentru această ediție au pregătit premii importante pentru primii trei clasați, pentru cel mai tânăr pescar precum și pentru cea mai mare captură.
Cu toate că premiile sunt atractive, președinta Asociației nevăzătorilor din Sălaj spune că miza este mult mai mare, câștigul fiind dat de posibilitatea de socializare, distracția și relaxarea de după concurs. În legătură cu importanța evenimentului sportiv Costel Fotea – președintele Consiliului Județean Galați spune că „Dincolo de pasiunea pentru pescuit, ingredientele de bază ale acestui eveniment sunt relaxarea și voia bună pentru toți participanții care și-au propus să vină la Galați la singurul concurs de pescuit destinat nevăzătorilor organizat în România. Ca de fiecare dată, și anul acesta vom asigura cazarea concurenţilor şi a însoţitorilor lor, transportul de la hotel la baza de agrement și retur, masa și bineînțeles premiile concursului”.
La finalul competiţiei, toţi concurenții au participat, alături de însoțitorii lor, la un prânz cu specific pescăresc, de la care nu au lipsit desigur ciorba de peşte și alte preparate apetisante.
[…] La Balta Zătun, din județul Galați, are loc singurul concurs de pescuit destinat nevăzătorilor din țară. În data de 26 iulie, 110 persoane cu deficienţe de vedere, cu tot cu însoțitorii lor, au participat la această competiție de pescuit. Despre competiția sportivă și unicitatea evenimentului În acest an s-a ajuns la cea de-a V-a ediţie a „Concursului Naţional de Pescuit pentru Persoanele cu Deficienţe de Vedere”. Organizatorii spun că evenimentul se dezvoltă anual și trezește interes în rândul tot mai multor filiale, aceasta fiind singura competiție de acest fel din… Citeste mai mult […]
[…] La Balta Zătun, din județul Galați, are loc singurul concurs de pescuit destinat nevăzătorilor din țară. În data de 26 iulie, 110 persoane cu deficienţe de vedere, cu tot cu însoțitorii lor, au participat la această competiție de pescuit. Despre competiția sportivă și unicitatea evenimentului În acest an s-a ajuns la cea de-a V-a ediţie a „Concursului Naţional de Pescuit pentru Persoanele cu Deficienţe de Vedere”. Organizatorii spun că evenimentul se dezvoltă anual și trezește interes în rândul tot mai multor filiale, aceasta fiind singura competiție de acest fel din… » Mai multe detalii […]