Combaterea violenței din școli este una dintre prioritățile ministrului liberal al Educației, Ligia Deca. În acest sens, a fost pusă, miercuri, în consultare publică „Procedura privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și personalului școlii”. Aceasta completează reformele incluse deja în Planul Național de Combatere a Violenței în Școli, din Legea învățământului preuniversitar.
,,Această procedură cuprinde modalitățile de lucru, regulile care trebuie aplicate, dar și responsabilitățile fiecărei persoane implicate în gestionarea situațiilor violente. Ne-am asigurat ca toate prevederile să fie coerente, pentru a fi însușite de personalul școlilor, însă au fost incluse și sancțiuni. Este important ca, atunci când într-o școală există un episod violent, adulții să abordeze într-un mod unitar pașii ce trebuie parcurși. Fiecare om din şcoală şi din instituțiile abilitate trebuie să acționeze rapid şi coordonat.”, Ligia Deca, ministrul Educației.
Procedura poate fi consultată aici: https://shorturl.at/pFOPU
Biroul de presă al PNL
(P)
[…] Combaterea violenței din școli este una dintre prioritățile ministrului liberal al Educației, Ligia Deca. În acest sens, a fost pusă, miercuri, în consultare publică „Procedura privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și personalului școlii”. Aceasta completează reformele incluse deja în Planul Național de Combatere a Violenței în Școli, din Legea învățământului preuniversitar. ,,Această procedură cuprinde modalitățile de lucru, regulile care trebuie aplicate, dar și responsabilitățile fiecărei persoane implicate în gestionarea situațiilor violente. Ne-am asigurat ca toate prevederile să fie coerente, pentru a fi însușite de personalul școlilor, însă au… Citeste mai mult […]
[…] Combaterea violenței din școli este una dintre prioritățile ministrului liberal al Educației, Ligia Deca. În acest sens, a fost pusă, miercuri, în consultare publică „Procedura privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și personalului școlii”. Aceasta completează reformele incluse deja în Planul Național de Combatere a Violenței în Școli, din Legea învățământului preuniversitar. ,,Această procedură cuprinde modalitățile de lucru, regulile care trebuie aplicate, dar și responsabilitățile fiecărei persoane implicate în gestionarea situațiilor violente. Ne-am asigurat ca toate prevederile să fie coerente, pentru a fi însușite de personalul școlilor, » Mai multe detalii […]
Vorbe, vorbe, vorbe.
Nu trebuiau desființate școlile de corecție !