Până în 10 iulie, Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) primise aproape 123.800 de solicitări (nu toate cereri de plată în forma legală) din partea unor asigurați sau terți păgubiți din falimentul Euroins România. Dintre acestea, peste 87.000 de cereri au fost înregistrate, iar în 5.542 de cazuri s-a făcut deja plata. Cea mai mare parte a plăților deja efectuate vizează returnări de primă, motiv pentru care și suma medie achitată per dosar este încă una relativ mică, dar va crește substanțial atunci când în ansamblul plăților vor începe să domine daunele.
Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a plătit deja peste 11 milioane de lei către asigurați Euroins care au solicitat returnarea părții din primă remasă în vigoare precum și către terți păgubiți de clienți cu RCA la societatea falimentară. Într-un procent foarte mic, având în vedere că doar sub 5% din portofoliul societății era format din asigurări facultative de tip CASCO, de garanții sau de locuință, au fost înregistrate cereri de plată formulate de clienți Euroins care au avut daune acoperite de acest tip de polițe.
Având în vedere că cererile de plată au putut fi primite încă din 17 martie, data publicării în Monitorul Oficial a deciziei ASF privind retragerea autorizației de funcționare a Euroins România, rezultă că frecvența de primire a cererilor este de aproximativ 1.240 pe zi, iar frecvența de înregistrare de aproximativ 870 pe zi, ambii indicatorii fiind mai mari decât în cazul precedentelor falimente, inclusiv în cel al City Insurance.
Amintim că Euroins România și-a pierdut autorizația de funcționare pe data de 17 martie 2023, după ce ASF a constatat că societatea înregistrează un deficit de capital de solvabilitate de peste 400 de milioane de euro, adică, practic, societatea nu putea garanta plata obligațiilor prezente și viitoare.
Pe 9 iunie, Tribunalul București a decis să deschidă procedura falimentului la Euroins, aprobând cererea formulată de ASF. În acest context, până polițele emise de societate mai sunt valabile până pe 8 septembrie 2023, când expiră de drept. În toată această perioadă, orice client Euroins poate denunța polița solicitând plata părții din primă echivalente cu perioada de valabilitate rămasă în vigoare. După 8 septembrie, toate polițele expiră de drept, dar clienții pot formula în continuare cerere de plată, dacă au deținut asigurări cu perioada de valabilitate care depășește data amintită.
Când vor primi banii înapoi clienții Euroins care denunță polițele RCA?
Trebuie subliniat că FGA va acoperi, fără excepție, pretențiile clienților Euroins România care denunță polițele de asigurare, acesta fiind și atributul FGA definit de lege. Desigur, excepție fac cazurile în care consumatorul nu îndeplinește condițiile legale neputând, de exemplu, să demonstreze că este client Euroins.
Nu există un termen pentru finalizarea analizei, însă principiul care se aplică este “primul venit, primul servit”, deci cu cât mai repede este depusă cererea, cu atât mai repede se face plata. Este adevărat că experiențele anterioare arată că procedurile nu sunt chiar cele mai rapide, însă există, așa cum arătam, certitudinea că plata se va face. De exemplu, la final de martie 2023, pentru foștii clienți City Insurance care au denunțat polițele, analiza era la nivelul cererilor depuse la finalul lunii mai 2022. Toți clienții care au depus cereri între 27 septembrie 2021 (data publicării în MO a deciziei de retragere a autorizației) și până pe 25-26 mai 2022 și-au primit deja banii. Așadar, decalajul între data depunerii cererii și data în care veți primi banii este undeva în jurul a 8-9 luni. În cazul daunelor, decalajul merge până la un an, un an și trei luni.
Sursa: https://studiifinanciare.ro/
[…] Până în 10 iulie, Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) primise aproape 123.800 de solicitări (nu toate cereri de plată în forma legală) din partea unor asigurați sau terți păgubiți din falimentul Euroins România. Dintre acestea, peste 87.000 de cereri au fost înregistrate, iar în 5.542 de cazuri s-a făcut deja plata. Cea mai mare parte a plăților deja efectuate vizează returnări de primă, motiv pentru care și suma medie achitată per dosar este încă una relativ mică, dar va crește substanțial atunci când în ansamblul plăților vor începe să… Citeste mai mult […]
[…] Până în 10 iulie, Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) primise aproape 123.800 de solicitări (nu toate cereri de plată în forma legală) din partea unor asigurați sau terți păgubiți din falimentul Euroins România. Dintre acestea, peste 87.000 de cereri au fost înregistrate, iar în 5.542 de cazuri s-a făcut deja plata. Cea mai mare parte a plăților deja efectuate vizează returnări de primă, motiv pentru care și suma medie achitată per dosar este încă una relativ mică, dar va crește substanțial atunci când în ansamblul plăților vor începe să… » Mai multe detalii […]