Daniel Săuca
Și, totuși, nu e așa de rău în România… Nu ar fi adevărat nici mitul că nu mai exportăm ca pe vremea lui Ceaușescu: „Valoarea exporturilor de bunuri din România a crescut din 1991 până în prezent de 26 de ori. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, la un an de la căderea comunismului, exportam produse de 3,5 miliarde de euro” (panorama.ro). Cârcotașii vor replica: să ne uităm ce exportăm și de către cine… Și, totuși. Nu ar fi chiar adevărat nici mitul că nu se mai construiește ca pe vremea lui Ceaușescu (când, se știe, era o altă orânduire). La nivelul autostrăzilor, de pildă, chiar nu putem face comparații. Probabil perioada prea lungă de construire e baiul suprem… Trăim mai prost azi decât pe vremea lui Ceaușescu? „De la căderea comunismului PIB-ul României a crescut de 7 ori în 32 de ani, nivelul de trai a crescut, dar în aceeaşi vreme 4 milioane de români trăiesc în afara graniţelor şi populaţia a scăzut de la 23 de milioane în 1990 la 19 milioane în 2022” (zf.ro). „Domnule, pe vremea lui Ceaușescu nu era așa inegalitate!” „În realitate, societatea comunistă numai egalitară nu era: la un pol, se regăseau muncitorii din întreprinderi, care trudeau la îndeplinirea sarcinilor de plan himerice, pentru ca la terminarea programului, dorind să-și cumpere produsele necesare traiului zilnic, să găsească magazine goale sau cozi infernale. La polul celălalt se găseau privilegiații regimului, care nu duceau lipsă de nimic. Prăpastia pe tărâmul consumului dintre cele două extreme era horifică (oribilă, putând provoca oroare – n.m.): privilegiații consumau produse și servicii în timp ce populația consuma statistici” (Sorin Burnete, republica.ro). Și, totuși, nu e așa rău în România. Oare de ce mai bine de jumătate dintre români sunt nemulțumiți? De salariu, nivelul de trai (viață), sistemul de sănătate… Dar despre asta, probabil, într-un nou episod al serialului dvs. preferat de desene animate editoriale.
[…] Daniel Săuca Și, totuși, nu e așa de rău în România… Nu ar fi adevărat nici mitul că nu mai exportăm ca pe vremea lui Ceaușescu: „Valoarea exporturilor de bunuri din România a crescut din 1991 până în prezent de 26 de ori. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, la un an de la căderea comunismului, exportam produse de 3,5 miliarde de euro” (panorama.ro). Cârcotașii vor replica: să ne uităm ce exportăm și de către cine… Și, totuși. Nu ar fi chiar adevărat nici mitul că nu se mai construiește… Citeste mai mult […]
În timpul regimului ceaușist nu existau pensii speciale, nu existau persoane mai „speciale” decât alții. Oare de ce ?
Și totuși… Omul de rând nu era egal, nici cu securistul, nici cu activistul de partid, sau cu directorul de la fabrică.
Socialism nu e comunism, și atunci existau deosebiri între oameni reflectate în salarizare. Raportul între salariul/pensia minimă și maximă era de 1/6, un raport corect și echitabil. Bineînțeles că poziția în societate era cu totul și cu totul alta a unui director de fabrică față de a unui muncitor. Normal.
Azi, un general de birou care nu cotizat niciun leu la Fondul de pensii are pensia de 10 ori mai mare decât decât a unui inginer care a cotizat peste 40 de ani. Scandalos!
Denumirea regimului defunct era și comunist (forța conducătoare era pCr (C de la comunist) și țara se numea RSR, s de la socialist. Chiar comunist nu era, doar preconizau ideologii că acolo vom ajunge și va fi raiul pe pământ. (Bine că nu s-a ajuns tocmai acolo.) În realiate proporția de 1/6 la salar și pensie nu a funcționat: Șefimea avea pe lângă salariul și alte forme de venituri sau beneficii: locuința de serviciu, mașina de serviciu, aprovizinare pe linie de partid,etc. Și amărâtul/nefericitul cu salariul mic sau pensia foarte mică era amărât… (Dar cum spuneți era ceva mai echitabil, dacă putem folosi acest termen în privința clasificării regimului.)
În privința generalilor gen Ciucă, izmană (Oprea) etc. sunt perfect de acord. Și mai sunt și cei din magistratură, servicii etc. (Că mulți speciali sunt pe la noi!) Problema este că parlamentarii votează privilegii prin legi și guvernanții la fel le aprobă în cârdășie. Iar alegătorul votează, ca și cetățeanul turmentat. Noapte bună și vise faine!
Existau d-le dar nu stiam noi
oare ce erau activistii.de partid care nu produceau nimic erau doar bratul PCR-ului in intreprinderi primarii consiliu judetean si alte institutii unde era „nevoie”de politruci .Nu mai vorbesc de directorii din intreprinderi care arau cate 3-4 plus adjunctii si loctiitorii .