Tratamente la cultura de cartofi

Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: PHYTOPHTHORA INFESTANS (mană), LEPTINOTARSA DECEMLINEATA (Gen II, gândacul din Colorado).
PHYTOPHTHORA INFESTANS (mană) – ciuperca se transmite de la un an la altul prin miceliul de rezistență din tuberculii infectați, care constitue sursă primară de infecție. Boală se poate transmite și prin miceliul din resturile de plante bolnave care uneori poate rezistă peste iarnă. Din tuberculii mânați apar lăstari necrozati la locul prinderii lor de tuberculi, iar pe lăstari apar primele frunzulițe cu foliolele pătate. Pe acestea apar zoosporangii care în condiții de umiditate germinează și vor produce infecțiile secundare. În condiții favorabile petele se măresc foarte repede reușind să cuprindă întreagă suprafață a limbului. Plantele se ofilesc și se usucă în masă, întreagă cultură având un aspect de ars. Pe tuberculii infectați, apar pete neregulate că formă, mai închise la culoare decât culoarea normală a tegumentului, în dreptul lor țesuturile sunt ușor cufundate, țări. În secțiune, de pe suprafață zonei atacate, se observă cum progresează spre centru o coloratie cenușie – difuza.
LEPTINOTARSA DECEMLINEATA (Gen II, gândacul din Colorado) – dăunătorul atacă diferite genuri și specii ale familiei Solanaceae, dar cele mai mari pagube sunt produse la cartof și în anumite cazuri și la vinete. Prezintă 2-3 generații pe an. Iernează în stadiul de adult, în sol, la adâncimea de 10-90 cm, în funcție de natură solului. Adulții apar primăvară la temperaturi medii zilnice de 14-21ºC. După o perioadă de hrănire de 8-15 zile, are loc copulaţia și ponta. Ouăle sunt depuse în grupe de 20-50 bucăți, pe partea inferioară a frunzelor de cartof sau a altor solanacee. Durata incubaţiei este dependentă de temperatură. Ecloziunea larvelor este maximă la 17ºC și se eşalonează pe 6-12 zile. Larvele în primele vârste, perforează frunzele sub forme de orificii, iar pe măsură ce se apropie de maturitate, rod frunzele în întregime, uneori și lăstarii. La atacuri puternice nu rămân din plante decât resturi de tulpini. Adulții rod frunzele sub formă de perforații neregulate, atacul acestora putându-se confundă uneori cu cel al unei specii de melci.
Se recomandă efectuarea tratamentelor fitosanitare T1, T2 la cultura de cartof pe parcelele unde s-au realizat următoarele condiții:► temperaturi moderate, umiditate ridicată;
►PED: un adult la 5 plante și peste 5% plante atacate cu
1. INFINITO 687,5 SC – 1,4 l/ha + BENEVIA – 0,126 l/ha sau
2. CARIAL FLEX – 0,6 kg/ha + CORAGEN – 50,0 ml/ha sau
3. BANJO 500 SC – 0,3 – 0,4 l/ha + SHERPA 100 EC – 0,20 l/ha sau
4. ARMETIL COBRE – 2,5 kg/ha + LASER 240 SC – 0,1 l/ha sau
5. CUPERTINE SUPER – 3,5 kg/ha + DECIS 25 WG – 30 – 40 g/ha sau
6. KUPER FUSILAN WG – 2,5 kg/ha + ALVERDE – 0,250 l/ha sau
7. FLOWBRIX – 2,5 l/ha + KARATE ZEON – 0,20 l/ha
sau alte produse pentru protecția plantelor omologate pentru a fi utilizate pe teritoriul României.
Măsuri alternative de combatere: folosirea de tuberculi sănătoși la plantare, evitarea irigării culturii prin aspersiune, eliminarea tuberculilor infectați înainte de depozitarea cartofilor destinați plantării.
Măsuri durabile: biologice, fizice, mecanice și alte metode nechimice trebuie preferate metodelor chimice, dacă acestea asigura un control corespunzător al organismelor dăunătoare.
Alte recomandări:
Verificați, cu mare atenție, recomandările cu privire la compatibilitatea produselor atunci când intenționați să aplicați amestecuri de produse de protecție a plantelor!
Luați măsurile ce se impun pentru protecția mediului înconjurător!
Respectați cu strictețe normele de lucru cu produsele de protecție a plantelor, normele de protecție și securitate a muncii, de protecție a albinelor și a animalelor în conformitate cu: Legea nr. 383/2013 a apiculturii, cu modificările și completările ulterioare și ordinul nr. 127/1991 al ACA din România, ordinul comun nr. 45/1991 al Ministerului Agriculturii și Alimentației, 15b/3404/1991 al Departamentului pentru Administrație locală și 1786/TB/al Ministerului Transporturilor, precum și cu Protocolul de colaborare nr. 328423/2015, încheiat cu ROMAPIS ( privind implementarea legislației, în vederea protecției familiilor de albine, împotriva intoxicațiilor cu produse pentru protecția plantelor ); ordinul nr. 185/10.05.2023 privind aprobarea Codului de conduită al utilizatorului profesionist de produse de protecție a plantelor și al apicultorului.
Respectați prevederile Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 297/2017 privind aprobarea Codului de bune practici pentru utilizarea în siguranță a produselor de protecție a plantelor.
Respectați obligațiile ce va revin conform Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranță Alimentelor nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecoconditionalitatea în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, cu modificările ulterioare.

Responsabil Prognoza şi Avertizare,
Stana Marius

3 Thoughts to “Tratamente la cultura de cartofi”

  1. […] Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: PHYTOPHTHORA INFESTANS (mană), LEPTINOTARSA DECEMLINEATA (Gen II, gândacul din Colorado). PHYTOPHTHORA INFESTANS (mană) – ciuperca se transmite de la un an la altul prin miceliul de rezistență din tuberculii infectați, care constitue sursă primară de infecție. Boală se poate transmite și prin miceliul din resturile de plante bolnave care uneori poate rezistă peste iarnă. Din tuberculii mânați apar lăstari necrozati la locul prinderii lor de tuberculi, iar pe lăstari apar primele frunzulițe cu foliolele pătate. Pe acestea apar zoosporangii care în condiții de umiditate… Citeste mai mult […]

  2. […] Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: PHYTOPHTHORA INFESTANS (mană), LEPTINOTARSA DECEMLINEATA (Gen II, gândacul din Colorado). PHYTOPHTHORA INFESTANS (mană) – ciuperca se transmite de la un an la altul prin miceliul de rezistență din tuberculii infectați, care constitue sursă primară de infecție. Boală se poate transmite și prin miceliul din resturile de plante bolnave care uneori poate rezistă peste iarnă. Din tuberculii mânați apar lăstari necrozati la locul prinderii lor de tuberculi, iar pe lăstari apar primele frunzulițe cu foliolele pătate. Pe acestea apar zoosporangii care în condiții de umiditate…  » Mai multe detalii […]

  3. Liliya

    Bună ziua, vă rugăm să sfătuiți ce îngrășăminte sunt încă cele mai eficiente, care are experiență de cooperare cu compania Makosh este o alegere excelentă în catalogul https://makosh-corporation.com/ro/categorie-produs/produse/natural/ plus condiții favorabile de cooperare și livrare rapidă, vom comanda. Aș dori să aud opinii din exterior.

Leave a Comment