La Evaluarea Națională 2023 s-au obținut medii mai mici decât în 2022

În comunicatul de presă recent emis, Inspectoratul Școlar Județean Sălaj (ISJ Sălaj) se precizează că a fost efectuată centralizarea rezultatelor înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a, care au susținut Evaluarea Națională în perioada 19 – 22 iunie. Rezultatele publicate pe site-ul dedicat – evaluare.edu.ro se pot modifica după soluționarea eventualelor contestații.

Raportat la numărul de candidați care au obținut medii peste sau egale cu nota cinci, situația la nivel de județ nu este nici pe departe una care să ne mulțumească. Datele arată că, în acest an, 71,94% din candidații înscriși la examen au obținut medii peste sau egale cu cinci (față de 82,30% în 2022 și respectiv 76,80% în 2021). Ceea ce ne poate cât de cât mulțumi este faptul că de această dată am avut șapte medii de zece (din care trei s-au obținut la Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” din Zalău), spre deosebire de 2022 și 2021 când nu s-a obținut nicio medie maximă.

Dacă ne orientăm în schimb atenția către mediile obținute la fiecare probă în parte, vom observa că, și de acestă dată, rezultatele obținute în Sălaj nu sunt unele mulțumitoare.

La proba de Limba și literatura română, dintre cei 1798 candidați care au fost prezenți la examen doar 71,08% au obținut note peste sau egale cu cinci (față de 84,28% în 2022 și respectiv 78,12% în 2021). În topul școlilor la care s-au obținut note de zece la această probă se numără Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” din Zalău cu șapte note de zece obținute în această sesiune, urmată de Școla Gimnazială „Simion Bărnuțiu” din Zalău cu patru note de zece).

La a doua probă, Matematică, dintre cei 1786 candidați prezenți, doar un procent de 71,05 au obținut note peste sau egale cu cinci (față de 72,95% în 2022 și 65,39% în 2021). La această disciplină 16 candidați au fost notați cu nota zece (din care patru note maxime au aparținut Colegiului Național „Silvania” din Zalău, urmat îndeaproape de Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” din Zalău cu trei note de zece obținute în această sesiune).

La ultima probă, Limba și literatura maternă, dintre cei 381 candidați prezenți la examen, un procent de 94,23% au obținut note peste sau egale cu cinci (față de 97,85% în 2022 și respectiv 96.31% în 2021). Din păcate, la această probă nu s-a înregistrat nicio notă de zece, păstrând astfel statistica de anul trecut când situația s-a repetat, deși în 2021 s-au obținut șapte note maxime la această probă în Sălaj.

Rezultatele la Evaluarea Națională 2023 au fost publicate cu anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic care a fost inițial alocat și comunicat fiecărui candidat. Această măsură este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

ISJ Sălaj precizează că, pentru acestă sesiune, contestațiile pot fi depuse în data de 28 iunie (în intervalul orar 16 – 19) și 29 iunie (în intervalul orar 8 – 12). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Acei candidați care depun/transmit contestațiile prin aceste mijloace completează, semnează și depun/transmit, tot prin mijloace electronice, și o declarație-tip (în care se menționează că au luat la cunoștință faptul că nota acordată, ca urmare a soluționării contestației, se poate modifica, după caz, prin creștere sau descreștere). Pentru candidații minori, documentele în cauză sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2023 vor fi afișate în data de 4 iulie, după soluționarea tuturor contestațiilor.

2 Thoughts to “La Evaluarea Națională 2023 s-au obținut medii mai mici decât în 2022”

  1. […] În comunicatul de presă recent emis, Inspectoratul Școlar Județean Sălaj (ISJ Sălaj) se precizează că a fost efectuată centralizarea rezultatelor înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a, care au susținut Evaluarea Națională în perioada 19 – 22 iunie. Rezultatele publicate pe site-ul dedicat – evaluare.edu.ro se pot modifica după soluționarea eventualelor contestații. Raportat la numărul de candidați care au obținut medii peste sau egale cu nota cinci, situația la nivel de județ nu este nici pe departe una care să ne mulțumească. Datele arată că, în acest an, 71,94% din candidații înscriși… Citeste mai mult […]

  2. […] În comunicatul de presă recent emis, Inspectoratul Școlar Județean Sălaj (ISJ Sălaj) se precizează că a fost efectuată centralizarea rezultatelor înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a, care au susținut Evaluarea Națională în perioada 19 – 22 iunie. Rezultatele publicate pe site-ul dedicat – evaluare.edu.ro se pot modifica după soluționarea eventualelor contestații. Raportat la numărul de candidați care au obținut medii peste sau egale cu nota cinci, situația la nivel de județ nu este nici pe departe una care să ne mulțumească. Datele arată că,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment