Birocrația Sălajului

E trecut de ora opt și sunt la ghișeu. N-am semnat în „pătrățelul” indicat de doamna cu inele pe toate degetele de la mâna stângă. S-a uitat răspicat la mine și a pus unghia roșie și uriașă în dreptul locului unde trebuia să semnez, pentru a intra în posesia unui document. Neaplicată unde trebuie, semnătura nu este valabilă. Mi-a stat mintea în loc. Eu tot vorbesc la radio și prin ziar de înlăturarea birocrației din instituțiile de stat, din sistemul public, de eliminarea ștampilelor. Pe naiba! M-am pus în locul omului simplu, a celui care are de rezolvat probleme și tensiunea mi-a crescut la maxim. Nu, birocrația n-a dispărut, e nevoie în continuare de copii, de ștampile, de semnături cu nemiluita, de semnături pe copie și pe original, de aia, de cealaltă. Uneori am impresia că ne vom îngropa în hârtii, în copii, în maldăre de documente și dosare. Ce naiba pot face anumite instituții publice cu asemenea hârtii? Am întrebat în stânga și în dreapta, iar răspunsul a fost clar. De la București ni s-a spus să eliminăm birocrația și ștampila, dar tot controalele de la București ne pistonează și ne întreabă unde sunt semnăturile în original și copie, unde sunt documentele, ștampilele, dovezile. Adică tu spui în fața lumii că simplifici totul, dar tot îți place să păstrezi rahatul, doza de adrenalină care să-ți amintească de statul la rând, la coadă și de tipa cu mult aur și unghii mari. Desigur, să știți că sunt și excepții. Am fost în câteva instituții publice din Sălaj, la permise, la înmatriculări și la multe altele, unități unde mie mi s-a părut că domnește normalitatea, seriozitatea și simplitatea. Da, mulți nu vor fi de acord cu mine, dar tocmai democrația ne dă dreptul să avem păreri diferite. Sunt instituții care au evoluat, care au înțeles că trebuie să funcționeze cu adevărat în slujba cetățeanului, dar sunt și instituții publice de stat care au rămas tot înainte de 1989 și sunt conduse de oameni, Dumnezeu știe cum au rămas directorii ăștia în funcție, cărora le este teamă și de propria lor umbră, le este frică să vorbească de bine sau de rău, nu vor să strice, nu vor să se plângă, nu vor să laude, pentru că se tem că își vor pierde scumpul lor post de conducător suprem. Amărâților, chiar atât de mult depindeți de aceste funcții, de salariile alea? Râd cu lacrimi când văd oameni de afaceri locali care se laudă cu cifre de milioane și milioane, dar ei sunt angajați în companii controlate de stat. Adică faci bani cu nemiluita, dar ești angajat și la stat, pentru că îți plătește dările și vei avea pensie, nu? Vacanță plăcută. Chiar am impresia că națiunea asta se duce de râpă.