Regulile și românii

Românilor nu le plac regulile, nu le place ordinea, disciplina. Aceasta este concluzia la care am ajuns după mulți ani de muncă printre oameni. Sunt norocos că aproape zilnic ies pe teren, întâlnesc oameni, situații, povești. Pare tot mai mare numărul sălăjenilor deranjați de reguli, iar acolo unde obligativitatea bate la ușă, situația poate deveni critică. Știu cazul mai multor instituții publice, unele chiar și din Sălaj, unde noii coordonatori au adus cu ei și pachete de reguli. Nu mai intri și ieși din instituție când vor mușchii tăi, nu te mai poți duce la cumpărături sau la coafor când vrei, nu poți rupe ușa înainte cu două ceasuri de încheierea programului, iar utilizarea cartelelor pentru angajați a devenit obligatorie. Folosirea cartelei arată când a intrat și când a ieșit angajatul. Desigur, normele astea au cauzat supărare, urlete, amenințări cu procese, demisii etc. Ce să vezi? Sistemul acesta de reguli este utilizat de ani și ani în companiile private și nimeni nu se plânge. Nu, chiar am impresia că nouă, românilor, nu ne plac regulile și stăm departe de disciplină. Urlăm de ani și ani că vrem o țară ca afară, dar vrem ca alții să se pună primii pe treabă, să se schimbe. Regulile sunt bune până în momentul în care ne afectează pe noi. Nu va trece mult și iar o să urle pe rețele de socializare că nu vine primarul să le cosească iarba de sub balcon, iar o să curgă pe internet imagini cu iarba de un metru lângă blocul în care stăm. Am stat ceva vreme în Bucureștiul mult hulit. Ce să vezi? În Drumul Taberei există asociații de locatari. Oamenii plătesc 8 – 10 lei pe lună, bani pentru care o persoană cosește săptămânal iarba dintre blocuri, tunde gardul viu, strânge frunzele. Naiba știe cum în Zalăul nostru minunat, asociațiile de locatari sunt abia la început. Parcă eram un județ cu oameni harnici, buni, liniștiți. Pe naiba! Am condus prin centru și am greșit. Eu greșesc de multe ori, recunosc. Mi-am luat înjurături pe care nu le-am auzit până acum, frigiderul îmi este plin până la toamnă. S-a făcut culoarea verde, iar din ditamai Mercedesul din fața mea a ieșit o mână care a aruncat mucul de țigară exact în mijlocul drumului. Ce să vezi, șoferul era un proaspăt pensionat. Vrem o țară ca afară, dar suntem în stare să respectăm regulile pe care alții le respectă de decenii? E clar, suntem pe calea cea bună. Repet, oare ne dorim cu adevărat o țară ca afară?