Pumnul în gură

Daniel Mureşan

Legea 544 din anul 2001 s-a vrut o punte de legătură între mass-media și autoritățile publice. De atunci a curs multă apă pe valea Zalăului. La început, instituțiile de stat din județ s-au mișcat binișor, dar încet-încet s-a ajuns la o „dictatură” în domeniu. Purtătorii de cuvânt dau informații lapidare, în general doar de laudă la adresa șefului iubit. În cazul în care o publicație solicită unele informații care nu fac parte din categoria laudelor, situația se schimbă. Ba că nu e de găsit șeful care supervizează informația, ba că s-a îmbolnăvit cineva care avea cheia de la cutia cu maimuțe. Apoi mai e varianta în care în care publicația nu e din categoria aplaudacilor de casă, așa că informațiile ajung aici cu un oarecare delay. Mai nou, informațiile sunt postate pe facebook, purtătorii de cuvânt neînțelegând că aceea este o rețea de socializare, nu de comunicare. Și dacă tot veni vorba despre purtătorii de cuvânt, de multe ori aceștia sunt chiar conducătorii de instituții, care nu au deloc abilități de comunicare, iar în multe cazuri au probleme serioase cu limba română. Cunoașteți probabil celebra expresie „Ciocu mic la voi, acum noi suntem la putere”, rostită de un parlamentar PDL imediat după preluarea puterii, în urmă cu ceva ani. Partidele s-au perindat de-atunci pe la putere, acum chiar joacă hora unirii, oamenii s-au mai schimbat, unii cu alţii, dar mentalitatea în privința comunicării a rămas aceeași. Este un pumn băgat în gura presei, cu legea pe masă. Probabil că de-a lungul timpului, presa, așa-zisul câine de pază al democraţiei, a deranjat diverse persoane, sau grupuri de persoane ori de interese. Dar ei uită un lucru esențial: mai devreme sau mai târziu, adevărul iese la iveală.
În politica sălăjeană, pupatul în cur, să o spunem așa, pe românește, a devenit o profesie. A trecut de la stadiul de vocație. Pupincuristul are coloana vertebrală precum eșarfa de la gât, doar că acest aspect nu contează pentru pupincurist, interesul său e să dea bine în ochii șefilor, poate-poate se ivește vreun post călduț. Dacă vreunul are curajul să-și critice șeful, adio carieră politică sau poate adio partid. Un alt mod de a se pune pumnul în gură.
La bugetari e mai multă liniște. Nu poți pupa în cur „pe față”, căci periodic s-ar putea schimba șeful, în funcție de rezultatul alegerilor. Dar bugetarul e greu să-și contrazică șeful, căci s-ar putea să fie retrogradat, iar ratele la mașina scumpă trebuie plătite. Sau ai pierde orice șansă să îți angajezi în instituție fiul sau nora. Astfel, întregul sistem bugetar e cangrenat, și nu doar în administrație, ci și în educație, sănătate sau ce-o mai fi. Un alt pumn în gură, pe baze materiale.
Pumnul în gură a făcut din această societate una a non-valorilor, a regresului moral. Adevărul trebuie spus cu fruntea sus și spinarea neîncovoiată, oricât de mare ar fi prețul. Numai așa putem spera la o lume mai bună pentru copiii și nepoții noștri. Eu sunt de părere că niciun jurnalist nu trebuie să accepte un pumn înfipt în gură doar pentru interesul şi liniştea unui politician sau a unui director bugetar, efemer ajunși într-o anumită poziţie.