Daniel Săuca
Citesc și parcă nu-mi vine să cred: „Raportul privind nivelul de literație al elevilor din România arată că doar doar 11 la sută dintre elevii români înțeleg un text citit, sunt capabili să extragă din el o informație și chiar să-l evalueze. Specialiștii spun că situația este una extrem de gravă. Potrivit raportului menționat mai sus, (42 la sută) din clasele I-VIII sunt analfabeți funcțional, adică nu ar putea să înțeleagă corect afișul unui eveniment sau semnele de circulație, potrivit Adevărul” (click.ro). Păi, eu zic că sunt destui adulți „funcționali” care nu pot să înțeleagă corect afișul unui eveniment sau semnele de circulație. Și apoi, de când îi cerem unui elev din clasele primare să descifreze „abstractul” dintr-un afiș al unui eveniment de artă, să zicem? Apocaliptic, ca de obicei, CTP: „Ce înseamnă asta? Nimic altceva decât că majoritatea covârșitoare a oamenilor de mâine ai țării nu sunt în stare să înțeleagă un text, nu pot extrage idei din el, nu pot să-l rezume cu cuvintele lor. Ca să nu mai vorbim despre a compune un text… Adulții care vor rezulta din acești copii nu vor fi neapărat proști. Pot fi șmecheri, vicleni, abili. Gândirea lor va fi însă orientată exclusiv asupra intereselor personale, în primul rând materiale. Nu le va păsa câtuși de puțin de ceilalți, de societate, de valorile conviețuirii umane” (republica.ro). Majoritatea covârșitoare a românilor de mâine nu sunt în stare să înțeleagă un text, nu pot extrage idei din el, nu pot să-l rezume în ideile lor? Chiar așa să fie? Dar, în urmă cu 30 de ani, să zicem, majoritatea covârșitoare a românilor de atunci erau în stare să înțeleagă un text? Sau afișe a unor expoziții de arte vizuale? Nu dau cu parul. Pun sub semnul întrebării informații vânturate prin media. Pentru echilibru. Așadar, chiar așa o fi? Poate mă ajută cu răspunsuri și profesorii de limba și literatura română. Mulțumesc.
[…] Daniel Săuca Citesc și parcă nu-mi vine să cred: „Raportul privind nivelul de literație al elevilor din România arată că doar doar 11 la sută dintre elevii români înțeleg un text citit, sunt capabili să extragă din el o informație și chiar să-l evalueze. Specialiștii spun că situația este una extrem de gravă. Potrivit raportului menționat mai sus, (42 la sută) din clasele I-VIII sunt analfabeți funcțional, adică nu ar putea să înțeleagă corect afișul unui eveniment sau semnele de circulație, potrivit Adevărul” (click.ro). Păi, eu zic că sunt destui… Citeste mai mult […]
[…] Daniel Săuca Citesc și parcă nu-mi vine să cred: „Raportul privind nivelul de literație al elevilor din România arată că doar doar 11 la sută dintre elevii români înțeleg un text citit, sunt capabili să extragă din el o informație și chiar să-l evalueze. Specialiștii spun că situația este una extrem de gravă. Potrivit raportului menționat mai sus, (42 la sută) din clasele I-VIII sunt analfabeți funcțional, adică nu ar putea să înțeleagă corect afișul unui eveniment sau semnele de circulație, potrivit Adevărul” (click.ro). » Mai multe detalii […]
Păi uitați-vă numai la așa-zisul „doctor” sălăjan Fykuyama-cel-cititor-de-pe-foi, vi se pare că tipu’ înțelege sau știe ceva?
pardon, Fukuyama