Ultima etapă din turul play-out-ului a însemnat o nouă victorie pentru SCM Zalău, de această data la limită, pe terenul celor de la Victoria Carei. Jucătorii pregătiți de Cristian Lupuț și Claudiu Cornaci s-au impus cu 2 – 1 în fața formației din județul Satu Mare.
SCM Zalău a început bine jocul, apărând și ocaziile încă din primele minute. După o jumătate de oră, formația de la poalele Meseșului a deschis scorul prin Nikolic, care a reluat balonul cu capul în plasă, după o centrare trimisă de Bobarul în fața porții.
La vestiare s-a intrat cu 1 – 0, iar după revenirea de la cabine, tot zălăuanii au avut inițiativa. Același Nikolic a înscris pentru 2 – 0 după o acțiune individuală, finalizată cu un șut la colțul lung din marginea careului de 16 metri.
Cu două minute înainte de finalul partidei, gazdele au beneficiat de o lovitură de pedeapsă, în urma unui presupus henț, iar Victoria Carei a redus din handicap prin Luca Tincău.
După succesul de la Carei, SCM Zalău a acumulat 40 de puncte, menținându-se pe primul loc în play-out. În etapa viitoare, programată miercuri, 3 mai, SCM Zalău va evolua tot în deplasare, pe terenul formației Sportul Șimleu.
Sportul Șimleu a obținut sâmbătă o victorie de moral pe terenul celor de la CSM Sighetu Marmației, impunându-se cu scorul de 1 – 0, prin reușita lui Darius Marina, din minutul 90. După această victorie, șimleuanii pregătiți de George Zima au acumulat 14 puncte, rămânând pe ultimul loc, la nouă puncte în spatele ultimului loc ce permite menținerea în Liga a III-a.
[…] Ultima etapă din turul play-out-ului a însemnat o nouă victorie pentru SCM Zalău, de această data la limită, pe terenul celor de la Victoria Carei. Jucătorii pregătiți de Cristian Lupuț și Claudiu Cornaci s-au impus cu 2 – 1 în fața formației din județul Satu Mare. SCM Zalău a început bine jocul, apărând și ocaziile încă din primele minute. După o jumătate de oră, formația de la poalele Meseșului a deschis scorul prin Nikolic, care a reluat balonul cu capul în plasă, după o centrare trimisă de Bobarul în fața… Citeste mai mult […]