File din istoria presei Zalăului interbelic au fost prezentate astăzi în cadrul vernisajului expoziției „Presa românească din Zalăul interbelic”. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și s-a desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor. Evenimentul s-a încheiat cu o dezbatere despre presa actuală și despre problemele cu care se confruntă.
La eveniment au participat coordonatori de instituții publice, conducerea Muzeului, vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj – Claudiu Bîrsan, președintele Asociației Jurnaliștilor din Sălaj – Daniel Săuca, directorul și proprietarul cotidianului Magazin Sălăjean – Daniel Mureșan, dar și proprietarul companiei care deține cotidianul Graiul Sălajului, cunoscutul om de afaceri Vasile Pădurean. Potrivit doctorului în istorie Marin Pop, șef secție Muzeografie în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, expoziția propune publicului o incursiune din perspectivă istorică în lumea presei de limba română apărută în Zalău, între cele două războaie mondiale. Evenimentul se circumscrie seriei de manifestări „Zalău 550” dedicate împlinirii a 550 de ani de la acordarea statutului de târg – oppidum Zylah – de către regele Matia Corvin, prin care se garanta autonomie economică noului oraș. În deschiderea evenimentului, managerul MJIA Zalău, Corina Bejinariu, a explicat că o astfel de activitate se înscrie într-un șir lung de evenimente organizate și derulate de instituția muzeală, totul din dorința de a aduce în fața sălăjenilor urme ale istoriei, o istorie a acestor locuri, a acestor oameni, iar presa a ocupat un rol important în comunitatea sălăjeană chiar și în vremuri dificile. Corina Bejinariu a adăugat că scrierile jurnaliștilor din acele vremuri au rămas mărturii peste decenii și reprezintă o sursă de informare în cercetare chiar și pentru cercetătorii științifici ai zilelor noastre. La rândul său, Marin Pop, doctor în istorie și autorul a zeci de volume scrise despre personalități ale Sălajului, a vorbit despre ziarele românești din Zalăul interbelic. Potrivit istoricului, primul ziar scris de pe teritoriul Sălajului ar fi o revistă-manuscris a unui învățător din Cosniciu de Sus. Din păcate, din acest ziar nu s-a păstrat nici măcar un exemplar. Abia la începutul secolului al XX-lea apare primul ziar românesc în Sălaj. Este vorba despre „Gazeta de duminecă”, un ziar apărut în luna ianuarie 1904, în orașul Șimleu Silvaniei. În Zalău, primele ziare românești apar abia după Marea Unire. Desigur, presa acelor vremuri a fost influențată de criza economică prin care a trecut și România, de influențele politice, de comunitatea locală, dar a rezistat.
Presa din trecut și presa actuală
Vernisajul expoziției a fost urmat de o dezbatere privind rolul și importanța presei actuale în societatea românească, realizată în colaborare cu Asociația Jurnaliștilor din Sălaj, prin care a fost marcată Ziua Internațională a Presei Libere. Prezent la eveniment, președintele Asociației Jurnaliștilor din Sălaj, Daniel Săuca, a vorbit despre trecutul presei sălăjene, dar și despre presa din prezent. Potrivit lui Daniel Săuca, în ceea ce privește numărul de instituții de presă, Sălajul stă mult mai bine în prezent față de perioada interbelică. Șimleu Silvaniei a fost peste Zalău în privința ziarelor și revistelor apărute, iar presa în limba maghiară era mai bine dezvoltată. În prezent, a spus Daniel Săuca, în Sălaj apar două cotidiene în limba română. Este vorba despre Magazin Sălăjean și Graiul Sălajului, apar săptămânale în limba română și în limba maghiară, dar sunt tipărite reviste de cultură. Sălajul nu are posturi de radio strict locale. În județ apare și un săptămânal în limba maghiară și o revistă de cultură tot în limba maghiară. Din perspectiva calității, a fost de părere Daniel Săuca, situația se schimbă, lucrurile sunt discutabile, pentru că în ultimii ani, inclusiv la nivel național s-a produs o degradare a presei, iar cauzele sunt multe. Nu doar ziariștii sunt de vină. Salariile din presă sunt exagerat de mici, condițiile s-au schimbat. Daniel Săuca a atras atenția că, în opinia sa, cea mai importantă cauză a degradării presei din România este explozia așa- zisului jurnalism online. Coordonatorul Asociației Jurnaliștilor din Sălaj a adăugat că sute de mii de români s-au trezit peste noapte așa-ziși jurnaliști care scriu și se pricep la toate, care copiază, unii au devenit răspândaci, postaci, manipulatori, pioni care vor să influențeze sau să denigreze. Lipsa unei legi a presei face ca situația să fie scăpată oarecum de sub control. Săuca a fost de părere că nici nu se dorește o lege a presei, că nici patronatele nu vor o lege a presei, pentru că asta ar schimba multe. Nici meseria de jurnalist nu este bine conturată, conținutul online nu este bine reglementat de legislație, iar asta face ca problemele să fie multe, unele chiar grave.
Copierea comunicatelor de presă, sport național și în Sălaj
În Sălaj au mai rămas doar câțiva jurnaliști, iar în peisaj n-au mai apărut tineri absolvenți de jurnalism, oameni dornici să învețe, să rămână pentru a lucra în presa locală. Nu mai vor și nici nu prea mai au unde să lucreze. Din păcate, inclusiv anumite genuri jurnalistice au dispărut. Editorialul este cel mai bun exemplu de gen jurnalistic aflat în pragul dispariției. În presa locală mai este practicat doar de Magazin Sălăjean, a spus Săuca. Acesta a mai vorbit și despre calitatea jurnalismului. De cele mai multe ori, persoanele vizate sau acuzate în articole nu mai sunt căutate pentru puncte de vedere, iar preluarea, copierea și postarea comunicatelor de presă de pe rețele de socializare a devenit obișnuință în presa actual, un fel de sport național. Totuși, a fost de părere președintele AJ Sălaj, presa tipărită nu are cum să dispară. În cadrul dezbaterii s-a vorbit și despre publicul de presă, public care, în cea mai mare parte, preferă tot mai mult subiectele despre scandaluri, accidente, drame și mai puțin cele din educație sau cultură. Expoziția foto-documentară „Presa românească din Zalăul interbelic” va putea fi vizionată, începând cu data de 21 aprilie 2023, și în galeria comercială a Zalău Value Centre. La iniţiativa organizaţiei „Reporteri fără frontiere”, în fiecare an la 20 aprilie este marcată Ziua Internațională a Presei Libere. Sărbătoarea a fost instituită în anul 1991. La 3 mai, este celebrată Ziua Mondială a Libertăţii Presei, hotărâtă de Adunarea Generală a ONU în anul 1993.
[…] File din istoria presei Zalăului interbelic au fost prezentate astăzi în cadrul vernisajului expoziției „Presa românească din Zalăul interbelic”. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și s-a desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor. Evenimentul s-a încheiat cu o dezbatere despre presa actuală și despre problemele cu care se confruntă. La eveniment au participat coordonatori de instituții publice, conducerea Muzeului, vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj – Claudiu Bîrsan, președintele Asociației Jurnaliștilor din Sălaj – Daniel Săuca, directorul și proprietarul cotidianului Magazin Sălăjean – Daniel Mureșan,… Citeste mai mult […]
[…] File din istoria presei Zalăului interbelic au fost prezentate astăzi în cadrul vernisajului expoziției „Presa românească din Zalăul interbelic”. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și s-a desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor. Evenimentul s-a încheiat cu o dezbatere despre presa actuală și despre problemele cu care se confruntă. La eveniment au participat coordonatori de instituții publice, conducerea Muzeului, vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj – Claudiu Bîrsan, președintele Asociației Jurnaliștilor din Sălaj – Daniel Săuca, directorul și proprietarul cotidianului Magazin Sălăjean – Daniel Mureșan,… » Mai multe detalii […]
[…] Sursa: Magazin Sălăjean […]
Ați „uitat” de Graiu Sălajului cu tiraj mai mare decât toate ziarele din articol la un loc !
Care presă de astăzi?!
Presa ? În Zalău ? Nu mă faceți să râd că-mi crapă buzele.Voi trăiți din tot felul de anunțuri ale instituțiilor de stat, a căror publicare este plătită gras.Și din recomandările despre alegerea frigiderului,chiuvetei,detergenților pentru spălat coada câinelui.De ce oare ? Poate aflam la „zvonoteca” A’propos.Dacă bagi o tura cu numaru’ 1 din Brădet pană-n gară afli mai multe.De la unii care,culmea,nu sunt „ziariști”.
Graiul Salajului ? este o publicatie cu caracter politic, daca vrei sa scri un comentariu justificat dar critic la adresa unor politicieni care tot apar pe la evenimente publice NU ti-l publica…motiveaza ca este atac la persona ! Scraba. Despre ce viitor vorbim ? cel al CENZURII ?
M-am încurcat, altfel se numea Graiu în regimul comunist, se numea Năzuința. La ea m-am referit. Scuze