Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a avut o întâlnire, joi, 13 aprilie, cu directorul general al Direcției Generale Organismul Intermediar pentru Transport din cadrul Ministerului Transporturilor, Felix Ardelean. Discuțiile purtate au vizat detaliile tehnice ale proiectului privind construirea drumului expres Jibou-Românași, ce va asigura conectivitatea orașului Jibou la nodul de autostradă de la Românași, precum și a localităților din lungul aliniamentului acestei șosele la rețelele principale de transport din România și țările vecine.
„Timpul este prețios, de aceea toate planurile de dezvoltare a județului trebuie accelerate prin întâlniri și discuții care să ducă la implementarea rapidă a proiectelor de investiții atât de importante pentru cetățenii județului Sălaj. Mă bucur să avem oameni care ne reprezintă la nivel central și care răspund ori de câte ori este nevoie de ei. Prin funcția pe care o deține, sălăjeanul Felix Ardelean este implicat atât în implementarea proiectului aferent tronsonului Nădășelu-Poarta Sălajului de pe A3, respectiv al Variantei ocolitoare Zalău Nord – ambele demarate de ministrul Lucian Bode, cât și în ceea ce înseamnă legătura dintre Jibou și Românași. Așadar, sălăjenii contează”, a afirmat Dinu Iancu-Sălăjanu.
În vederea realizării acestui drum expres, Consiliul Județean Sălaj va încheia, în perioada următoare, un acord de parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.
M. S.
Ne-am saturat de atâtea proiecte, discuții, întâlnirii care într-un final nu duc la nimic! Doar povesti și abureli de la niște oamenii care habar nu au de nimic! Se întâlnesc doar ptr imagine!!! Rusine!!!
[…] Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a avut o întâlnire, joi, 13 aprilie, cu directorul general al Direcției Generale Organismul Intermediar pentru Transport din cadrul Ministerului Transporturilor, Felix Ardelean. Discuțiile purtate au vizat detaliile tehnice ale proiectului privind construirea drumului expres Jibou-Românași, ce va asigura conectivitatea orașului Jibou la nodul de autostradă de la Românași, precum și a localităților din lungul aliniamentului acestei șosele la rețelele principale de transport din România și țările vecine. „Timpul este prețios, de aceea toate planurile de dezvoltare a județului trebuie accelerate prin întâlniri și… Citeste mai mult […]