Legea nr. 283/2022, care a modificat semnificativ Codul muncii, a intrat în vigoare în 22 octombrie 2022. Unul dintre aspectele de noutate vizează clauza contractuală privind perioada de probă. Astfel, în contractul individual de muncă trebuie să se regăsească obligatoriu atât durata cât și condițiile perioadei de probă. Pe durata perioadei de probă salariatul beneficiază de toate drepturile şi are toate obligaţiile prevăzute în legislaţia muncii, în contractul colectiv de muncă aplicabil, în regulamentul intern, precum şi în contractul individual de muncă. Scopul acestei perioade este verificarea aptitudinilor salariatului nou angajat, prin raportare la specificul activității angajatorului, la activitățile specifice funcției/ocupației/meseriei pe care acesta este încadrat, la obiectivele urmărite de fapt de angajator în privința modului în care salariatul își desfășoară activitatea, potrivit sarcinilor și atribuțiilor specifice funcției/ocupației/meseriei pe care este încadrat care sunt prevăzute în fișa postului, și care să fie stabilite pe baza unor criterii clare.
Evaluarea aptitudinilor salariatului de către angajator pe parcursul perioadei de probă poate viza atât aptitudinile profesionale ale angajatului cât și cele de adaptare la situațiile apărute, de relaționare în cadrul societății, de promptitudine, de ridicare la anumite standarde ale companiei etc. Astfel, referitor la condițiile perioadei de probă, în contractul de muncă ar trebui să se regăsească principalele acțiuni (operații, lucrări, obiective de atins) pe care le va avea de îndeplinit salariatul pe parcursul perioadei de probă, persoanele de la care va primi sau de la care va putea solicita informații și clarificări, procedurile interne pe care va trebui să și le însușească și, până la urmă, ce așteptări are angajatorul de la salariat la finalul perioadei de probă atât din punct de vedere al aptitudinilor profesionale, cât și al celor personale. De asemenea, în funcție de specificul activității angajatorului pot fi prevăzute limitări ale accesului la anumite programe, lucrări, proiecte, echipamente tehnice etc.
Totodată, în contractul de muncă se mai poate preciza faptul că la finalul perioadei de probă sau pe parcursul ei contractul de muncă poate înceta printr-o simplă notificare, fără preaviz, făcută de oricare dintre părți, cu sublinierea faptului că în perioada de probă angajatul are aceleași drepturi cu ceilalți salariați.
Stabilirea de către angajatori a unor obiective generale care să privească perioada de probă, va servi la asigurarea unui cadru clar, previzibil și transparent atât pentru noul angajat, cât și pentru angajator cu privire la obiectivele și așteptările sale pe tot parcursul perioadei de probă.
Important! Legiuitorul a prevăzut posibilitatea, nu obligația, stabilirii unei perioade de probă. În situația în care perioada de probă nu este prevazută expres în contractul de muncă, regulile încetării raportului de muncă printr-o notificare, fără preaviz, nu se aplică.
M. S.
[…] Legea nr. 283/2022, care a modificat semnificativ Codul muncii, a intrat în vigoare în 22 octombrie 2022. Unul dintre aspectele de noutate vizează clauza contractuală privind perioada de probă. Astfel, în contractul individual de muncă trebuie să se regăsească obligatoriu atât durata cât și condițiile perioadei de probă. Pe durata perioadei de probă salariatul beneficiază de toate drepturile şi are toate obligaţiile prevăzute în legislaţia muncii, în contractul colectiv de muncă aplicabil, în regulamentul intern, precum şi în contractul individual de muncă. Scopul acestei perioade este verificarea aptitudinilor salariatului nou… Citeste mai mult […]