Calendar istoric al judeţului Sălaj – 11 Aprilie

1953: Liceul Mixt nr.2 din Zalău primeşte numele poetului Ady Endre

 

S-a întâmplat în 11 aprilie

1744 – A murit poetul Antioh Cantemir, fiul lui Dimitrie Cantemir. Scriitor iluminist şi diplomat rus, el a fost un iniţiator al clasicismului în literatura rusă (n.10.09.1709).

1819 – S–a născut pianistul şi dirijorul german Sir Charles (Karl) Halle, fondatorul celebrei Halle Orchestra (m.25.10.1895).
1834 – Se reprezintă, la Iaşi, “Cantata pastorală sau serbarea păstorilor moldoveni”, primul spectacol muzical în limba română.
1854 – A murit Karl von Basedow, medic german. A descris pentru prima dată tabloul clinic al bolii care-i poartă numele (n.28.03.1799).
1877 – Trupele ţariste trec frontiera României, îndreptându-se spre frontul din Balcani.
1880 – Ia fiinţă prima direcţie a Căilor Ferate Române.
1891 – S-a născut Serghei Prokofiev, compozitor şi pianist rus (m.04.03.1953).
1893 – S-a născut Dean Gooderham Acheson, om politic american, secretar de stat (1949-1952) şi consilier pentru patru preşedinţi, principalul artizan al politicii externe a Statelor Unite în perioada Războiului Rece de după al doilea Război Mondial (m.12.10.1971).

Calendar creştin

• Ortodox: Sf. Ierarh Calinic de la Cernica; Sf. sfinţit mucenic Antipa; Cuv. Trifina

• Greco-catolic: Sf. Antipa, episcop, martir († secolul I)

• Reformat: Gemma

• Romano-catolic: Sf. Stanislau, episcop martir (c.1036-1079); Sf. Gemma Galgani, fecioară

One Thought to “Calendar istoric al judeţului Sălaj – 11 Aprilie”

  1. […] 1953: Liceul Mixt nr.2 din Zalău primeşte numele poetului Ady Endre   S-a întâmplat în 11 aprilie 1744 – A murit poetul Antioh Cantemir, fiul lui Dimitrie Cantemir. Scriitor iluminist şi diplomat rus, el a fost un iniţiator al clasicismului în literatura rusă (n.10.09.1709). 1819 – S–a născut pianistul şi dirijorul german Sir Charles (Karl) Halle, fondatorul celebrei Halle Orchestra (m.25.10.1895). 1834 – Se reprezintă, la Iaşi, “Cantata pastorală sau serbarea păstorilor moldoveni”, primul spectacol muzical în limba română. 1854 – A murit Karl von Basedow, medic german. A descris pentru prima dată tabloul clinic al bolii care-i… Citeste mai mult […]

Leave a Comment