Potrivit Jandarmeriei Române, peste o sută de elevi de gimnaziu şi liceu din Zalău, care se aflau la Complexul Turistic Alpina Blazna, în judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost ajutaţi de jandarmii montani să coboare de pe munte.
Intervenția jandarmilor a fost necesară având în vedere condițiile meteo nefavorabile. „Până astăzi, cei 110 elevi s-au aflat la Complexul Turistic Alpina Blazna, în cadrul Programului Şcoala Verde. Având în vedere zăpada depusă în ultimele zile, pentru a coborî în siguranţă, aceştia au avut nevoie de sprijinul jandarmilor montani din Rodna. Drumul de pe traseul Alpina Blazna – Şanţ a fost curăţat de un utilaj al complexului de agrement, dar având în vedere stratul proaspăt de zăpadă, exista riscul derapării autocarelor, ca urmare s-a luat decizia ca o parte din acest traseu să fie parcurs de către aceştia pe jos. Jandarmii montani din Rodna i-au însoţit pe tot parcursul acestui traseu, iar câţiva elevi cu probleme medicale au fost transportaţi în siguranţă, cu autovehiculul Jandarmeriei montane, până la locul îmbarcării în autocare”, a anunțat astăzi Jandarmeria Română. În zonă, potrivit autorităților, stratul de zăpadă are aproximativ 15 centimetri. Elevii, de clasele V-IX, sunt din Zalău.
Foto: Jandarmeria Bistrița
[…] Potrivit Jandarmeriei Române, peste o sută de elevi de gimnaziu şi liceu din Zalău, care se aflau la Complexul Turistic Alpina Blazna, în judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost ajutaţi de jandarmii montani să coboare de pe munte. Intervenția jandarmilor a fost necesară având în vedere condițiile meteo nefavorabile. „Până astăzi, cei 110 elevi s-au aflat la Complexul Turistic Alpina Blazna, în cadrul Programului Şcoala Verde. Având în vedere zăpada depusă în ultimele zile, pentru a coborî în siguranţă, aceştia au avut nevoie de sprijinul jandarmilor montani din Rodna. Drumul de pe… Citeste mai mult […]
[…] Potrivit Jandarmeriei Române, peste o sută de elevi de gimnaziu şi liceu din Zalău, care se aflau la Complexul Turistic Alpina Blazna, în judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost ajutaţi de jandarmii montani să coboare de pe munte. Intervenția jandarmilor a fost necesară având în vedere condițiile meteo nefavorabile. „Până astăzi, cei 110 elevi s-au aflat la Complexul Turistic Alpina Blazna, în cadrul Programului Şcoala Verde. Având în vedere zăpada depusă în ultimele zile, pentru a coborî în siguranţă, aceştia au avut nevoie de sprijinul jandarmilor montani din Rodna. » Mai multe detalii […]