Concursul Regional Tehnic „Firma de exercițiu, o rampă de lansare în carieră” și-a desemnat câștigătorii

Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău a fost, în perioada 31 martie -1 aprilie 2023, gazda celei de-a IX-a ediţii a târgului firmelor de exerciţiu, activitate ce face parte din cadrul Concursului Regional Tehnic „Firma de exercițiu, o rampă de lansare în carieră”, eveniment înscris în Calendarul Activităților Educative Regionale și Interjudețene 2023, proiect coordonat de profesoara Lucia Costea.

În proiect s-au înscris 23 de firme de exercițiu, copii ale unor firme reale, din școli din județele Alba, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu-Mare și Sălaj, fiind implicați peste 130 de elevi și studenți și 35 de profesori (organizatori, membri ai juriului, profesori coordonatori, concurenți). Firmele de exercițiu participante s-au putut înscrie la secțiunile: secțiunea A – „Cel mai bun stand expozițional”, secțiunea B – „Cel mai bun catalog”, secțiunea C – „Cele mai bune materiale promoționale”, secțiunea D – „Cel mai bun site web”, Secțiunea E – „Cel mai bun spot publicitar” și respectiv secțiunea F – „Cel mai bun manager”. Proiectul are ca obiective o cât mai bună familiarizare a elevilor cu activitățile specifice unei firme reale, precum și simularea operațiunilor și proceselor economice specifice mediului real de afaceri. Deschiderea târgului a avut loc în prezența prof. univ. dr. ing. Aurica Grec – director de studiu la filiala Zalău a Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad, a lectorului univ. dr. Ioana-Natalia Beleiu de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerii (FSEGA) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și a Sanda Soitariu – administrator la societatea Eurosan Decor SRL Zalău. Colegiul Tehnic „Alesandru papiu Ilarian” Zalău a fost reprezentat de către profesoara Cozac Alina-Ramona în calitate de director al instituției educaționale. Într-o atmosferă caracterizată prin spirit de competiție dar și colegialitate, echipajele participante s-au întrecut pentru premiile, mențiunile și premiile speciale puse în joc la fiecare dintre secțiuni. Pentru secțiunea A – „Cel mai bun stand expozițional” și Secțiunea F – „cel mai bun manager”. Jurizarea a fost realizată de studenți FSEGA, coordonați de lector univ. dr. Ioana-Natalia Beleiu și profesorul Marius-Mirel Matyas. Deși toți expozanții au dat dovadă de multă creativitate în organizarea standurilor și au răspuns cu promptitudine întrebărilor adresate de către membri juriului, cei mai buni dintre cei buni au fost distinși în cadrul unei festivități de premiere. Câștigătorii primului loc, la fiecare secțiune au fost: – Secțiunea A – „Cel mai bun stand expozițional”: FE Belissima SA de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, profesor coordonator Daniela-Flavia Gozman;
– Secțiunea B – „Cel mai bun catalog”: FE API Dulcicom SA de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, prof. coordonator Crina Dehelean;
– Secțiunea C – „Cele mai bune materiale de prezentare”: FE Zestrea Sălăjeană SRL de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, prof. coordonator Lucia Costea;
– Secțiunea D – „Cel mai bun site web”: FE Rose SRL de la Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș” Satu Mare, prof. coordonator Adriana Orhidea Silaghi;
– Secțiunea E – „Cel mai bun spot publicitar”: FE Magic Trip SRL de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, prof. coordonator Balazs Adina;
– Secțiunea F – „Cel mai bun manager”: FE Animal Land SRL de la Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș” Satu Mare, prof. coordonator Alina Horincar. FSEGA a acordat premiul special al UBB „Excelența în afaceri” firmei de exercițiu FE La poalele Gutâiului SRL de la Colegiul Economic „Pintea Viteazul” din Cavnic, județul Maramureș, prof. coordonator Adina Costinar. Acest premiu atrage după sine o bonificație de 0,25 puncte la admiterea în învățământul superior în cadrul FSEGA. Lista completă a premianților pentru fiecare din secțiunile concursului, dar și imagini din cadrul târgului, pot fi consultate pe școli la adresa http://www.apizal.ro/viata-scolii/noutati/api-tfe2023 Felicitări tuturor firmelor de exercițiu participante! Felicitări câștigătorilor!

2 Thoughts to “Concursul Regional Tehnic „Firma de exercițiu, o rampă de lansare în carieră” și-a desemnat câștigătorii”

  1. […] Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău a fost, în perioada 31 martie -1 aprilie 2023, gazda celei de-a IX-a ediţii a târgului firmelor de exerciţiu, activitate ce face parte din cadrul Concursului Regional Tehnic „Firma de exercițiu, o rampă de lansare în carieră”, eveniment înscris în Calendarul Activităților Educative Regionale și Interjudețene 2023, proiect coordonat de profesoara Lucia Costea. În proiect s-au înscris 23 de firme de exercițiu, copii ale unor firme reale, din școli din județele Alba, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu-Mare și Sălaj, fiind implicați peste 130 de elevi… Citeste mai mult […]

  2. […] Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău a fost, în perioada 31 martie -1 aprilie 2023, gazda celei de-a IX-a ediţii a târgului firmelor de exerciţiu, activitate ce face parte din cadrul Concursului Regional Tehnic „Firma de exercițiu, o rampă de lansare în carieră”, eveniment înscris în Calendarul Activităților Educative Regionale și Interjudețene 2023, proiect coordonat de profesoara Lucia Costea. În proiect s-au înscris 23 de firme de exercițiu, copii ale unor firme reale, din școli din județele Alba, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu-Mare și Sălaj,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment