Ziua bibliotecarilor, sarbatorita cu fast in Salaj

Ziua bibliotecarilor, sarbatorita cu fast in SalajConsiliul Judetean Salaj si Biblioteca Judeteana Ionita Scipione Badescu Salaj, in colaborare cu Prefectura Judetului Salaj, Primaria Municipiului Zalau, Primariile si Consiliile Locale din judetul Salaj organizeaza, luni, 23 aprilie, o serie de evenimente pentru a marca Ziua Bibliotecarilor din Romania.

Potrivit unui comunicat de presa remis de conducerea bibliotecii mentionate, activitatile vor demara incepand cu ora 11, in sala Porolissum a Consiliului Judetean Salaj, cu prezentarea unui proiect pentru modernizarea bibliotecilor publice salajene, intitulat Biblionet – lumea in biblioteca mea!. Activitatea va avea loc pe parcursul a patru ore, sub denumirea BiblioSalaj – Povestea unui succes!, cu subtitlul De la Alamsu la… Zimbor!. De asemenea, vor fi acordate diplome si aprecieri pentru bibliotecari.

A doua parte a activitatilor zilei incepe la ora 14, cu o vizita la Filiala Acasa a Bibliotecii Judetene, respectiv la Centrul pentru Ingrijire si Recuperare. Ulterior, evenimentele vor continua cu inaugurarea Bibliotecii Publice din Treznea, unde va fi prezentata si o nunta traditionala salajeana.

La activitati au fost invitate sa participe autoritatile judetene si locale, bibliotecarii din toate bibliotecile publice ale judetului, manageri de biblioteci judetene si colaboratori din tara, precum si invitati de onoare: Doina Popa – presedintele Asociatiei Nationale a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din Romania; Paul-Andre Baran – directorul Programului Biblionet Romania; Alexandra Bucur – specialist selectie si implementare in proiect; Ana Maria Bobirta – de la Fundatia Civitas pentru Societatea Civila Cluj-Napoca.

Parteneri in proiect sunt Fundatia Irex Bucuresti, Biblioteca Romania, Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din Romania, Asociatia Prietenii Bibliotecii Zalau, Fundatia Civitas Cluj-Napoca si Fundatia Eos Timisoara.

Leave a Comment